joi, 25 aprilie 2013


Românii din Bulgaria exasperați de acțiunile antiromânești din Bulgaria, scriu conducerii statului român

EmailImprimarePDF
Lideri ai romanilor din Bulgaria ( dr. Ivo Gheorghiev si prof. Nicolai Pacev)
Într-o scrisoare deschisă adresată mai multor lideri politici de la Bucuresti, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria denunță presiunile la care comunitatea românească este supusă de către poliția bulgară și cere implicarea imediată a statului român în apărarea etnicilor români din Bulgaria.

În scrisoare este denunțată si poziția pro-bulgară a ambasadorului României la Sofia Anton Pacurețu, transmite corespondentul Romanian Global News din Vidin.

MEMORIU

Domnului Crin Antonescu, Președintele Senatului României
Domnului Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților
Domnului Victor Ponta, Primul ministru al României
Domnului Titus Corlățean, Ministru de Externe al României 
Domnului Cristian David, Ministru Delegat pentru Românii de Pretutindeni
Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României
Comisiei pentru Comunitățile românești din afara granițelor a Camerei Deputaților

Stimati domni,
Vă transmitem faptul că în ultimul timp, împotriva românilor din Bulgaria, se desfașoară o amplă companie din partea statului bulgar, a ministerului de interne și a altor instituții. Anchete, amenințări, declarații sub presiune, sunt ceea ce suportă, de câteva zile, etnicii români si membrii fondatori ai Casei de Cultură “Sfânta Teofana Basarab” din Vidin, inființată sub auspiciile Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria.
Una din persoanele anchetate este doamna Irena Ilieva Mihailova, absolventă a Universităţii din Craiova, cu domiciliul în satul românesc Căpitanuți, secretara  Casei de Cultură “Sf Teofana Basarab”. Aceasta, în data de 09.04.2013, a fost chemată de poliția economică din Vidin și interogată de polițistul bulgar Anghel Dimitrov, la solicitarea procuraturii din Vidin, pe teme false legate de funcționarea casei de cultură. După două ore de anchetă, polițistul bulgar a amenințat-o pe doamna Irena Ilieva Mihailova că va primi ca pedeapsă doi ani de închisoare, obligând-o să scrie o declarație dictată de el. Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, foamna a fost forţată să semneze de 30 de ori pe o coală de hârtie alba dacă-l cunoaşte pe domnul Ivo Gheorghiev şi care sunt motivele pentru care aceasta îî comunică problemele cu care se confruntă. În acest timp, mama Irenei plangea afară, fiind terorizată de gandul că fata ei este torturată. 
Mai mult, polițiștilor bulgariau întreprins "vizite" inopinate în casele membrilor asociaţiei noastre. Un exemplu este domnul Victor Misu Socrate din Pocraina, membru al consiliului de conducere al casei de cultură, care pe data de 15.04.2013 a fost întrebat de motivele pentru care activează intr-o organizație românească.
Personal, pe data de 24.04.2014, la ora 14.00 sunt chemat la politie sa fiu interogat pe aceaşi problemă create artificial de poliția bulgară, respective în legatură cu Casa de Cultură “Sfanta Teofana Basarab”, în calitatea mea de preşedinte al acesteia.
De asemenea, în ziarul regional care apare la Vidin apar tot mai des atacuri la adresa comunităţii românilor din zonă. Dacă la inceput s-a crezut ca autorii sunt diverşi extremişti bulgari, faptul ca aceste articole se repetă dovedeşte ca ele sunt coordonate şi au ca scop infricoşarea românilor din Bulgaria şi descurajarea acestora.
Unul din articolele cele mai vehemente aparţine Arhimandritului Policarp, a carui inteligenţă dubioasă transpare din textul original bulgăresc. Acesta, deşi exprimarea sa lasă să se înţeleagă că nu prea a citit la viaţa sa, face o serie de consideraţii istorice fără bază reală si concluzionează ca “vlahii nu sunt români!” si, apelând la violenţă si intoleranţă faţă de etnia românească din zonă, recomandă “ca cei care se recunosc drept romaâi sa fie omoraţi cu pietre” (Ziarul Vidin nr 79 din data 03 noiembrie 2012).
Având in vedere torturile pe baza etnică la care suntem supuşi, ca cetăţeni bulgari de etnie română din partea statului de reşedinţă, precum si în baza lipsei drepturilor elementare pe care ar trebui să le avem, la şcoală şi mass-media în limba maternă, fiind supuşi permanent unui proces de asimilare violent, solicităm instituţiilor din România, Guvernul României, Senatului şi Camera Deputaţilor, ca problema românilor din Bulgaria să fie ridicată la cel mai inalt nivel, în discuţiile cu instituţiile din Bulgaria şi în forurule Uniunii Europene, în apărarea noastră. Suntem cetăţeni loiali ai statului Bulgar şi ca minoritate in acest stat avem drepturi prevazute in Conventia Cadru si legislaţia bulgară, însă acestea sunt grav încălcate.
În acelasi timp, protestăm faţă de atitudinea Ambasadorului României la Sofia domnul Anton Păcureţu, care nu o dată a afirmat public faptul ca nu există probleme între statul Bulgar si etnia românească, uitând de fapt de toate eforturile pe care comunitatea românească dni Bulgaria le face pentru a-şi păstra identitatea naţională şi valorile culturale ale neamului nostru.
Stimati domni, etnicii români din Bulgaria sunt cetăţeni ai unui stat european aşa cum este Bulgaria. În acest sens, dorim păstrarea şi promovarea culturii româneşti şi încetarea oricăror presiuni şi initiative menite să ducă la descurajarea şi intimidarea comunităţii româneşti din regiune. În acelast timp însă, statul Bulgar încalcă grav Conventia Cadru privind minorităţile naţionale si propria legislaţie în materie, luptând oficial şi din poziţia puterii pentru a înabuşi demersurile noastre de promovare a culturii şi identităţii neamului nostrum, distrugându-ne ca etnie.
Cele de mai sus sunt susţinute şi de cifrele care arată o micşoarare semnificativă a numărului nostru de la 100.000 de persoane, în anul 1880, atunci cand Bulgaria avea o populaţie de aproximativ 2,5 milioane de persoane, ajungând astăzi la cifra de 116 persoane conform ultimului recensământ, în condiţiile în care populaţia Bulgariei este astăzi de 7,5 milioane locuitori.
Propunem, de asemenea, o şedinţă comună intre reprezentanţii guvernelor din Bulgaria şi România la care să participăm şi noi ca societate civilă şi unde să fie discutată, cu toate aspectele, situaţia comunităţii româneşti din Bulgaria şi încetarea procesului de asimilare a acesteia, oprirea torturilor psihologice asupra noastră şi acordarea drepturilor specifice oricărei miniorităţi naţionale, prevăzute în legislaţia bulgară şi celelalte

Data:24.04.2013                 
Preşedinte
“AVE”Uniunea Etnicilor Români din  Bulgaria
Dr. Ivo Gheorghiev

Niciun comentariu: