ОТВОРЕНО ПИСМО
От представителите на 23 ЦСМП в страната, участници в националната среща
на работещите в Спешна медицинска помощ, проведена на 5.11.2011г. в гр. Пловдив

До всички ЦСМП в страната

Протестираме срещу предложението за децентрализация на Спешната помощ и преминаването й към областните/окръжните/ болници, които са търговски дружества със смесено участие, и няма средства, с които държавата да ги убеди да разходват само за спешност предоставените им средства.
Ние сме елемент от Системата за национална сигурност и Службите за спешно реагиране и е недопустимо децентрализираното ни управление и финансиране. По този начин ще зависим от нестабилните бюджети на областните болници, много от които имат сериозни финансови затруднения и в случай на масови бедствия не може да се координира дейността ни.
Финансовата нестабилност на областните болници и фактът, че те са търговски дружества по смисъла на Търговския закон, ни заплашват с:
1. Съкращения на екипите, пренасочвайки ни към свободните места за лекари и медицински специалисти по отделенията. С цел ограничаване на разходите е твърде вероятно да се ограничат средствата за консумативи, ремонтни дейности, подръжка на санитарни автомобили и апаратура.
2. Не можем да разчитаме на високи възнаграждения при положение, че като търговски дружества /макар и с известни ограничения/ имат правото да се разпореждат сами с разпределението на приходите си. Не вярваме да ни се изплащат пари за работно облекло, ваучери за храна, извънреден труд поради липса на достатъчни средства в лабилния и недостатъчен бюджет на болниците. Не вярваме на уверенията на министъра, че може да регулира тези процеси при липсата на каквато и да е добра воля от страна на Министерството на здравеопазването и Народното събрание да предприемат процедура по създаване на Закон за спешната помощ.
3. Не можем да разчитаме на квалификационни курсове и специализация, защото при дефицита на средства и кадри болниците няма да ни допустнат до тази възможност. Например, има приета от МЗ Наредба за специализациите в системата на здравеопазването, където е предвидено на лекарите специализанти да се изплаща възнаграждение за времето на специализацията им, но в момента никой не може да принуди лечебните заведения - търговски дружества, да изпълнят тази разпоредба. Няма пари – това е основанието да не се спазват законите.
4. На 2.11.11г. Народното събрание отказа да инкриминира посегателствата спрямо нас, а комерсиализацията на Спешната помощ ще засили неминуемо агресията върху ни.
Децентрализирайки Спешната медицинска помощ и прехвърляйки я към областните болници, Вие ни отнемат идентичността и самостоятелността. Освен всичко споменато дотук наистина не разбираме и на кого ще бъдем подчинени – на директора на областната болница, на Министъра на здравеопазването или на ЕЕН 112, с който имаме много сериозни проблеми след закриването на тел. 150. Това е предпоставка за хаос в системата, тъй като е конюнктурно временно решение.
Убедени сме, че няма да се подобри обслужването на населението, а напротив - защото, съобразявайки се с Търговския закон и изискванията на НЗОК, Областните болници ще ни принудят да обслужваме само здравноосигурените пациенти, което е в противоречие с чл. 82, ал.1, т.1 от Закона за здравето и Наредбата за оказване на спешна медицинска помощ. Недопустимо е решенията и действията на работещите в Спешна помощ да зависят от правилата на Пазарната икономика в здравеопазването. Ние, лекарите, сме дали Хипократова клетва и заедно с всички останали медицински фелдшери, медицински сестри, санитари и шофьори нямаме право да откажем спешна помощ на никого, независимо дали е осигурен или не, дали болестта има клинична пътека или не, дали лицето има пари да се лекува или не. Не случайно и самите лечебни заведения – търговски дружества се опитват да проведат обществена дискусия и да променат сега действащата система, като лечебните заведения бъдат извадени от категорията „търговци”. Здравето на хората не е търговия.


07.11.2011год

Frati romani din Bulgaria,
A venit momentul in care si noi sa ne prezentam la alegerele de pe 23 octombrie sa sustinem lista cu reprezentantii nostri ca sa intram in consiliul catre primaria din Vidin.
Votati de consilieri lokali cu Nr;29.

Localitàti din Comuna Vidin
• Vidin ( comuna)
• Akatsievo
• Antimovo
• Bela Rada
• Botevo
• Bukovets
• Voynitsa
• Vartop
• Gaytantsi
• General Marinovo
• Gomotartsi
• Gradets
• Dinkovitsa
• Dolni Boshnyak
• Drujba
• Dunavtsi
• Jeglitsa
• Ivanovtsi
• Inovo
• Kalenik
• Kapitanovtsi
• Koshava
• Kutovo
• Mayor Uzunovo
• Novoseltsi
• Peshakovo
• Plakuder
• Pokrayna
• Ruptsi
• Sinagovtsi
• Slana bara
• Slanotrun
• Turnyane
• Tsar Simeonovo

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria

Societatea Culturala a Vlahilor

Centrul Cultural Roman din Vidin


Asociatia Curcubeul peste Dunare


01.octombrie 2011

Stimate domnule Secretar de Stat Eugen Tomac, va multumim pentru invitatia pe care ne-ati lansat-o cu participarea noastra la Formul Romanilor de Pretutindeni, care reuneste reprezentanti a comunitatilor romanesti din afara granitelor. Cu scopul de a consolida relatiile intre statul Roman si romanii din afara granitelor tarii..
Dar, din motive care nu depend de dorinta noastra am fost impiedicati sa ajungem la acest inalt forum. Accidentul de masina care s-a petrecut pe teritoriul Bulgariei in momentul, in care ne deplasam spre Bucuresti. Reprezentantii consiliului am fost nevoiti sa ne intoarcem inapoi.
Fapt, pentru care ne cerem scuze pentru neplacerile pe care vi le-am creat, prin neprezentarea noastra si va asiguram de sincerul nostrum regret, totodata sperand cu ocazia altor evenimente sa fim prezenti, precum si o colaborare mai restransa intre Consiliul Romanilor di Bulgaria si Departamentul Românilor de Pretutindeni


Vidin Bulgaria
Cu deosebita consideratiune:
Presedintele C S O R B
si Presedinte “AVE”UERB: Dr. I.F.Gheorghiev

România inaugurează un Consulat Onorific la Vidin, Bulgaria
Publicat pe 9 Iunie 2011 Anno Domini, la 10:30
Ceremonia de deschidere a Consulatului Onorific al României la Vidin, Republica Bulgaria, va avea loc astăzi, 9 iunie 2011, în prezenţa secretarului general al Ministerului Afacerilor Externe al României, Robert Cazanciuc.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor bulgare centrale, primarul municipalităţii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mass media locale. Au fost de asemenea invitaţi primarul Municipiului Calafat şi reprezentanţi ai autorităţilor româneşti din zona de frontieră.

Consulatul Onorific al României la Vidin are menirea de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre regiunea Vidin şi judeţele româneşti din zona de frontieră, în special în domeniul economic, comercial şi cultural, precum şi de a acorda asistenţă şi protecţie consulară în caz de nevoie cetăţenilor români aflaţi în circumscripţia consulară, în situaţii deosebite.

Coordonatele noului oficiu consular onorific sunt următoarele:

Consulatul Onorific al României

Adresa: Vidin 3700, str. Tsar Alexander II nr. 10, etaj II

Telefon & Fax: :+359 94 607 651

E-mail: consonro.vidin@abv.bg

Consul onorific: Dl. Kosta GRIVOV.

Circumscripţia consulară cuprinde regiunea Vidin.

UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str.“Пазарска” Младежки Дом et.2 cam.5 tel.fax: 00359888831873. email: ifg@abv.bg



ДЕКЛАРАЦИЯ

СДРУЖЕНИЕТО НА ЕТНИЧЕСКИТЕ РУМЪНЦИ ОТ БЪЛГАРИЯ „АВЕ”, във връзка с недемократичните действията на групи, вдъхновени от ПП „АТАКА”, насочени срещу правото на всеки български гражданин да изповядва свободно своите религиозни възгледи, които доведоха до безредици, палежи и антиконституционни действя.

Ние - СДРУЖЕНИЕТО НА ЕТНИЧЕСКИТЕ РУМЪНЦИ ОТ БЪЛГАРИЯ, категорично осъждаме подобни прояви и настроения в съвременното общество, настоявайки за бърза реакция от страна на властите на демократична България, да гарантират етническият мир и стабилност в страната.
Заедно с това , ясно съзнаваме, че тази акция е непристоен начин да бъдат сринати демократичните устои на съвременното ни общество и отново страната ни да бъде разединена по етнически и религиозен признак.
Непристоиното поведение на членове на ПП „АТАКА”от 20 май 2011 година, недвусмислено говори за разиграване на етническото напрежение и опит да се създадът нови проблеми, с цената на етническият мир, за да гарантират понататашното си присаствие вав власта и на политическата арена.

Днешният вандалски акт е посегателство срещу устоите на демокрацията, проява на политическа безпомощност и заплаха за гражданския мир в страната.



Видин Д-р. И. Ф. Георгиев:
20.маи.2011 Председател на Сдружението
на Етническите Румънци
от Българиа”АВЕ”

Noi şi bulgarii – de Cristian Negrea

În istoria noastră lungă şi complicată am avut parte de multe, de lupte cu vecinii, cu imperiile care ne-au călcat sau intenţionat să ne ocupe sau să ne împartă, cu năvălitori, cu tot ce putea încerca un popor statornic. Situaţia noastră s-a complicat enorm şi prin faptul că am rămas o insulă latină într-o mare slavă, lovită dintr-o parte de o forţă fino-ugrică. Şi rezultatele s-au văzut: poporul român latin a fost redus tot mai mult ca şi areal de răspândire, până a ajuns cam la situaţia de astăzi. Nu mai există români în câmpia panonică, deşi ei existau înainte de sosirea ungurilor, erau chiar foarte mulţi. Românii din sudul Dunării au ajuns o minoritate persecutată şi nu se ştie dacă în câteva zeci de ani vor mai exista. La fel şi în Balcani. La est de Nistru, de la o comunitate importantă, care la jumătatea secolului trecut se extindea destul de numeroasă şi dincolo de Bug (vezi studiul lui Anton Golopenţia din 1942, Românii de la est de Bug), astăzi nu mai putem vorbi de români ca şi de o comunitate, poate doar ca şi de elemente uitate în masa de locuitori de acolo.
Dar cum şi de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie care astăzi ni se pare atât de greu de înţeles şi de crezut? Mai ales de ce? De ce românii au fost practic exterminaţi pe vaste teritorii, şi au ajuns să trăiască majoritari doar în arealul actual? De ce românii protejează minorităţile aflate pe teritoriul lor, în timp ce alţii fac toate eforturile să extermine şi să deznaţionalizeze minorităţile române de pe la ei?
Nimeni nu ar putea da un răspuns satisfăcător la aceste întrebări. S-ar putea scrie tomuri întregi, mii de pagini, şi tot nu cred că am găsi răspunsurile. Adevărul este unul singur, toţi vecinii noştri de ieri şi de azi ar fi mult mai bucuroşi dacă noi nu am fi existat. Sau dacă am fi încetat să existăm, la un moment dat în decursul istoriei. Şi pentru asta nu au precupeţit niciun efort, şi nici astăzi situaţia nu este mult diferită.
În disperarea noastră de a găsi un singur vecin despre care să putem spune că ne este aliat şi prieten (afară de Marea Neagră), ne-am îndreptat privirile în jur. Iniţial, am sperat că bulgarii ar putea fi aceştia, din moment ce dinspre ruşi şi unguri, mai târziu austro-unguri, nu aveam la ceva bun să ne aşteptăm, după istoria însângerată a relaţiilor noastre. Istoric vorbind, de la bulgari am fi avut cele mai multe motive să ne aşteptăm la o bună relaţie, chiar alianţă.
Frăţia româno-bulgară

Bulgaria a apărut ca stat pe harta Europei şi în urma jertfei noastre de sânge care ne-a adus independenţa, în războiul de la 1877-1878, la Plevna, Griviţa, Rahova şi Smârdan. Până atunci, toţi patrioţii naţionalişti bulgari asupriţi de imperiul otoman îşi găseau refugiu şi protecţie în România, de unde îşi puteau desfăşura fără intervenţii sau obstrucţionări activitatea lor naţionalistă. După apariţia Bulgariei, la un moment dat, chiar s-a vehiculat intens ideea unirii României şi Bulgariei sub sceptrul regelui Carol I, după detronarea ţarului Alexandru de Battemberg (1879-1886). Chiar Stambolov, dictatorul Bulgariei, i-a oferit regelui Carol I al României coroana Bulgariei. Manifestul adresat românilor la 1885 de către patriotul bulgar Zaharia Stoianov, şeful delegaţiei venite la Bucureşti spre a pregăti uniunea personală a Bulgariei cu România, reliefa sentimentele bulgarilor faţă de România, cel puţin atunci. Un fragment:
„Nu există un singur bulgar, mai mult sau mai puţin inteligent şi patriot, care să nu fi călcat pământul liber al României şi să nu se fi folosit de ospitalitatea frăţească a românilor. Într-o epocă de jumătate de secol, într-o epocă neagră şi groaznică pentru noi, privirea poporului bulgar a fost pururea aţintită asupra malului stâng al Dunării. Tot ce era onest şi nobil, tot ce avea vreo iniţiativă era cuprins de ideea de a salva patria sa nenorocită, tot ce n-a putut să respire în Bulgaria robită, lucra şi trăia în sfânta Românie. Îmi aduc aminte, precum îşi aduc aminte toţi amicii mei, că cuvintele: România, Bucureşti, Ploieşti, Giurgiu, Brăila, Galaţi, şi aşa mai departe, au fost pentru noi cuvinte sfinte şi egale cu cuvinte din Sfânta Scriptură. Când vreunul din patrioţii noştri, prigonit crud de guvernul otoman, scăpa în fine din ghearele străinului neîndurător, el găsea refugiul într-un oraş al României. Da, fraţilor români, pământul vostru a fost pentru noi pământul făgăduit. La începutul renaşterii noastre naţionale, cele dintîi voci care ne treziră din somnul robiei, s-au auzit în România. Ţara voastră a fost pentru noi focarul luminat al libertăţii, speranţa în viaţă nouă, în progres. Deşi vasali puterilor sultanului, românii au îngăduit, ba chiar au patronat organizarea comitetelor revoluţionare, au permis lui Pernovski să pronunţe discursurile sale înfocate, au permis lui Liuben Karavelov tipărirea ziarelor „Svoboda” şi „Nezavisimosti”. Voi aţi permis neastâmpăratului Botev sa ne trimită „Cuvântul refugiatului bulgar” şi apoi să editeze „Znamea”, organe de publicitate care, dacă ar fi apărut acum în Bulgaria, ar fi indignat desigur elementele din care se compune tagma trădătorilor patriei noastre mult încercate. Pământul vostru a hrănit pe apostolii libertăţii bulgare, pe luptătorii uriaşi ai independenţei noastre… Salutare dar pământului sfânt al României, fie binecuvântat! România a fost a doua patrie pentru mii de martiri ai noştri.
După eliberarea Bulgariei simpatia poporului român a rămas nemărginită pentru noi. La 1885, când duşmanul năvăli sub zidurile Slivnicei şi Vidinului, când am fost părăsiţi de Europa întreagă, atunci numai în Parlamentul român s-a găsit o inimă plină de compătimire pentru noi; numai în Parlamentul român s-a ridicat o voce pentru cauza dreaptă a poporului bulgarului… Din România ne vin razele binefăcătoare ale libertăţii, razele deşteptării noastre morale… Cu întristare şi amărăciune ne gândim că până acum n-am răsplătit cu nimic poporul român pentru toate acestea. În temelia libertăţii noastre zac osemintele fiilor României , iar noi nici două cuvinte de mulţumire n-am pronunţat până acum…”
Impresionantă această dovadă de prietenie, nu-i aşa? La acel moment părea că noi şi bulgarii vom fi ca fraţii, chiar se punea problema unirii sub aceeaşi domnie, a regelui Carol I al României, ba chiar marele Mihai Eminescu pusese un pariu pe această temă, după un document recent descoperit. Atunci, de unde atâta ură a bulgarilor împotriva noastră, doar după câţiva ani? De unde şi de ce? Au fost două lucruri care i-au transformat pe bulgari din cei mai mari prieteni ai noştri în unii dintre cei mai îndârjiţi duşmani. Dar să vedem contextul în care s-a petrecut această transformare.
După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, în urmă căruia Bulgaria a apărut pe hartă, pacea de la San Stefano (3 martie 1878) le dădea bulgarilor un teritoriu imens, cu ieşire la patru mări, respectiv Marea Neagră, Marea Egee, Marea Adriatică şi Marea Marmara. Dar pacea de la Berlin (1878) le reducea acest teritoriu, lăsând sudul în mâna Turciei, pentru a potoli Rusia, care dorea pentru acest nou vasal al său, respectiv Bulgaria, un teritoriu cât mai vast, pentru a-i fi mai uşor să ajungă la Istambul, cheia Mării Negre şi ieşirea spre Mediterana, conform planului imperial schiţat încă de Petru cel Mare. Cum era şi firesc, Rusia vedea în acest război şi această pace doar o simplă etapă spre întinderea posesiunilor ei cât mai mult spre Istambul, în aşa fel încât Marea Neagră să devină o mare rusească. Stăpânind cheia Mării Negre, strâmtorile, acest lucru ar fi devenit un fapt împlinit. De aceea, timp de mai bine de două sute de ani, Rusia a dus nenumărate războaie împotriva Imperiului Otoman, omul bolnav al Europei, cum îi spuneau diplomaţii secolului XIX, pentru moştenirea acestui imperiu. Când Rusia, respectiv Imperiul Ţarist, a ajuns prea departe, au intervenit inclusiv militar puterile occidentale, marile imperii coloniale, care îşi vedeau ameninţate posesiunile de ambiţiile nemăsurate ale ţarilor. Imperiul Britanic se temea de extinderea ruşilor în Asia Centrală, de unde ar fi putut ajunge să ameninţe perla coroanei, India. De aici a izbucnit războiul Crimeei (1853-1856), unde Franţa şi Anglia au luptat alături de turci împotriva ruşilor, pentru a le stăvili avântul expansionist. Aici a avut loc legendarul atac al cavaleriei uşoare, despre care am vorbit într-un articol anterior. În urma înfrângerii Rusiei, diplomaţii occidentali au decis crearea unui bloc solid care să poată sta în calea ambiţiilor expansioniste ale Rusiei către Balcani şi Istambul. Cea mai bună soluţie găsită este crearea unui bloc românesc solid, mai ales că românii nu erau slavi şi s-ar fi împotrivit tendinţelor expansioniste ale Rusiei care ar fi încercat să facă legătura cu slavii sudici, respectiv sârbii şi bulgarii. În acest context ar trebui privită unirea de la 1859, doar la trei ani după încheierea războiului Crimeei. Mai ales că după acest război, Moldovei i se înapoiază sudul Basarabiei, aproximativ actualul Bugeac, parte din Basarabia răpită la 1812.
La 1878, războiul ruso-româno-turc aduce independenţa României şi apariţia pe harta lumii a Bulgariei, mai întâi imensă, conform tratatului de la San Stefano, apoi redusă aproximativ în limitele ei etnice, conform Congresului de la Berlin. Era oarecum normal, patru milioane de bulgari stăpânind un teritoriu de opt milioane de locuitori, doar ungurii mai aveau astfel de pretenţii.
Referitor la noi, ruşii ne iau sudul Basarabiei şi „ne dau în schimb” Dobrogea, teritoriu pe care ei nu l-au stăpânit niciodată, deci nu prea aveau cum să-l dea. Dobrogea, majoritar populată de români, a fost stăpânită de turci până atunci, iar înainte de aceştia a fost în cuprinsul Ţării Româneşti a lui Mircea cel Bătrân, iar înainte de el, în voivodatul românului Dobrotici, de unde îi vine şi denumirea. Dobrotici, aliatul lui Mircea cel Bătrân, murind fără urmaşi, şi-a lăsat voivodatul acestuia.
De la prieteni la duşmani

O poezie intitulată „Cântec de ură”, scrisă de Ivan Arnandofv, poetul curţii din Sofia, membru al comisiei de educaţie bulgară, a devenit un fel de Marseilleză a soldatului bulgar şi sună cam aşa:
„Soarele a răsărit la orizont, vopsit în sângele duşmanilor. Ce aştepţi, tinere bulgar? Ridică-ţi mâinile sus şi lasă să ţi le binecuvânteze razele-i însângerate. Iar după aceea, vâră-le în măruntaiele unei femei tinere, ca să faci geloasă purpura regală a lui Apollo. Ca tămâia aburilor, pe care-i trimite aurora regelui cerurilor, fă să urce boarea sângelui, cea plăcută zeilor! Înainte, tinere bulgar, mereu înainte!
Covorul pe care-l formează trupurile de catifea ale femeilor şi copiilor e mai moale ca iarba lui april. Gustă mai întâi roua, umple sufletul tău de farmecul fructului delicios al tinereţii lor şi apoi, când vei fi beat de voluptate şi de eroism, arunci cojile netrebnice şi treci peste ele ca pe un covor regal. Potcoavele calului tău să se înfigă în sânul frumoaselor femei, pentru ca laptele ce dă viaţă duşmanilor noştri să sece. Ce aştepţi, tinere bulgar? Înainte, mereu înainte!
Copil al uraganului, fă ca tatăl tău, pretutindeni pe unde treci. Să nu rămână piatră pe piatră, nici un prunc să nu se alinte la sânul mamei sale, nici un bătrân să nu se sprijine pe umărul nepotului său. Aruncă ţestele lor la câinii flămânzi acre se ling pe bot sălbatic, în noapte, adulmecând apropierea sa şi sufletele lor în Tartar, acolo unde genunea se pregăteşte să înghită orice suflet nevrednic să ridice ochii spre lumina Soarelui bulgăresc. Şi înainte de a se ivi ziua lui Dumnezeu, să nu rămână pe ruinele pe care le vei fi semănat decât schelete şi spectre şi să nu se urce la cer decât mireasma trupurilor arse, cea plăcută zeilor Olimpului bulgar. Înainte, mereu înainte!”etc.
Interesantă profesiune de credinţă, tipică unui popor asiatic, uralo-altaic, pentru care bruma de civilizaţie europeană pare că nu era decât o crustă subţire, gata să se spargă la orice pornire războinică.
Revenind, două mari probleme au transformat prietenia şi iubirea bulgarilor faţă de noi în cea mai aprigă ură, pe lângă caracterul poporului ca şi neam uralo-altaic, cu influenţe slave, care s-a văzut deodată, de la popor supus turcilor la un mic imperiu, iar apoi redus la limita lor etnică.
Prima a fost chestiunea macedoneană.
Populaţia aromână din Pind era numeroasă, dar prea risipită şi prea departe de graniţele ţării pentru a putea fi subiectul unei acţiuni de încorporare a ei în graniţele statului român. De aceea toate acţiunile statului român au fost de păstrare a caracterului ei etnic, dar şi acestea foarte timide. Dar în contextul luptei popoarelor balcanice pentru moştenirea putredului Imperiu Otoman, populaţia aromână a devenit victimă, prinsă între acţiunile de grecizare şi cele de bulgarizare. Iar acestea se manifestau cu violenţă, cu flinta, cu cuţitul şi toporul. Aromânii erau prinşi între bandele de antarţi greci şi cele de comitagii bulgari. Nu cred că s-ar putea scrie vreodată o istorie completă a suferinţelor aromânilor în acea perioadă, precum şi a celor rămaşi chiar şi astăzi pradă acţiunilor de eradicare a neamului lor, de ştergere cu desăvârşire a oricăror urme ale apartenenţei lor la neamul aromân, ramură a românilor. La fel s-a întâmplat şi se întâmplă cu toţi românii rămaşi înafara graniţelor statului român, fie că vorbim de cei aflaţi astăzi în componenţa Ucrainei, Serbiei, Bulgariei, Ungariei, pretutindeni unde mai există români în imensa mare slavă sau fino-ugrică.
Bulgarii au procedat cu metodă în stârpirea populaţiei aromâne pretutindeni unde a găsit-o, folosind violenţa extremă, inclusiv asasinatele în masă. Nu a fost îndeajuns, a ucis şi înafara teritoriului său, şi nu s-a sfiit să o facă chiar pe teritoriul României, ţara căreia îi datora atât de mult.
În luna iunie a anului 1900 profesorul Mihăileanu, unul dintre conducătorii mişcării naţionale aromâneşti este asasinat pe străzile Bucureştilor de către un comitagiu bulgar trimis de Sofia cu această misiune specială. Căpetenia comitagiilor, Sarafov, pusese la cale acest asasinat şi multe altele, tocmai de la Bucureşti. Opinia publică românească se revoltă şi un conflict militar este evitat cu multă greutate. Autorii morali ai crimei au fost daţi în judecată de nevoie de către bulgari, dar au fost achitaţi de justiţia bulgărească şi duşi în triumf de populaţia Sofiei. O tot mai mare aversiune contra României câştiga teren.
A doua a fost problema Dobrogei.
La Congresul de la Berlin, Rusia oferise României Dobrogea ca o compensaţie pentru răpirea din nou a celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Teritoriul oferit de ruşi cuprindea şi cea mai mare parte a Cadrilaterului, că doar nu dădeau de la ei, ci din teritoriul aflat atunci în stăpânirea Imperiului Otoman. În urma refuzului nostru de a accepta cedarea sudului Basarabiei, Rusia răzbunătoare propusese congresului o frontieră sudică ce trecea imediat pe la sud de linia ferată Cernavodă – Constanţa. Intervenţia Franţei a făcut ca frontiera să fie stabilită ca o linie trasă între un punct la răsărit de Silistra şi Mangalia inclusiv. Urmau o serie de stipulaţiuni care trebuiau aplicate de o comisie mixtă, care s-a tergiversat până pe la 1880, când a fost trasată net defavorabil pentru România, în urma reavoinţei delegaţilor ruşi. România a declarat că nu acceptă această frontieră şi şi-a rezervat dreptul să ceară aplicarea strictă a Tratatului de la Berlin, deoarece nu se respectase voinţa congresului, lăsând în mâinile bulgarilor Silistra cu forturile ei, cheia apărării întregii regiuni, ca şi o permanentă ameninţare împotriva Dobrogei. Mai mult, linia nu era dreaptă, ci făcea două intrânduri dintre care unul se apropia până la 35 km de linia ferată strategică Cernavodă – Constanţa.
Între timp ostilitatea Rusiei faţă de România creştea din ce în ce mai mult, ruşii văzând în ocuparea din nou a sudului Basarabiei doar o etapă în planul lor expansionist. Revenirea Dobrogei la România era necesară, altfel marile puteri nu ar fi acceptat rezoluţiile congresului, din moment ce nu doreau o legătură directă între ruşi şi „frăţiorii” lor bulgari. Ori, Rusia tocmai asta urmărea, trecerea Dobrogei la bulgari pentru a-şi asigura accesul direct spre Constantinopol, cheia Mării Negre şi poarta spre Mediterana. Mai mult, creşterea cât mai mare a Bulgariei în dauna tuturor, prin acest aliat fidel şi devotat urmând să controleze întreaga regiune. Iar bulgarii au prins ideea din zbor, devenind roşi de ambiţii imperiale nemăsurate şi nejustificate. Numai ca şi un exemplu, proiectul de tratat mult mai ofensiv între Rusia şi Bulgaria din 1909, menit să-l înlocuiască pe cel din 1902, cuprinde şi următoarele: „În cazul unei reuşite fericite a unui război împotriva Austro-Ungariei şi României… Rusia se angajează să facă tot posibilul pentru mărirea teritoriului bulgar cu localităţile cu populaţie bulgară, situate între Marea Neagră şi malul drept al Dunării.” O formă oarecum neutrală care ascunde anexarea Dobrogei la Bulgaria.
România şi războaiele balcanice

În vara lui 1912, profitând de situaţia dificilă în care se găsea Turcia şi îndemnate de ruşi, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Grecia se aliară şi declarară război Turciei pentru posesiunile europene ale acesteia, la 18 octombrie 1912 (stil nou, respectiv 5 octombrie stil vechi).
Turcii se arătară mai prejos de cea mai pesimistă aşteptare, în câteva săptămâni toată Tracia, Macedonia şi Serbia veche erau în mâna aliaţilor, turcii apărând doar bariera de la Ceatalgea, din faţa Constantinopolelui, şi trei cetăţi, Adrianopol, Scutari şi Ianina. Puterile europene, speriate de posibilitatea extinderii conflictului balcanic într-unul european (cum de altfel s-a întâmplat doi ani mai târziu), forţară încheierea unui armistiţiu la 3 decembrie, tratativele urmând să aibă loc la Londra. Trageri de timp, negocieri sterile, apoi o lovitură de stat a junilor turci aduce la putere pe Mahmud Şevket, iar luptele reîncep, terminându-se cu căderea celor trei cetăţi turceşti.
De la declararea războiului, România îi asigurase pe bulgari de deplina sa neutralitate, invocând principiul echilibrului balcanic. Nu avea împotrivă lupta pentru îmbunătăţirea situaţiei creştinilor din Imperiul Otoman, dar era pentru menţinerea integrităţii Turciei. Guvernul român adăugase însă: „Dacă totuşi, schimbări teritoriale se vor produce în Balcani, România va avea şi ea să-şi spună cuvântul său”. La Londra, când era clar că schimbări profunde se vor produce în Balacani, România a cerut o compensaţie teritorială la frontiera disputată a Dobrogei. România a cerut jumătatea nordică a Cadrilaterului, până la linia Rusciuc – Silistra – Şumla – Varna, deci o fâşie de teritoriu la sud de frontiera dobrogeană, până la limita Turtucaia – Balcic, teritoriu locuit predominant de turci, apoi de găgăuzi, bulgarii fiind în minoritate. Era nevoie de această compensaţie, în ideea că Bulgaria se mărise considerabil şi devenise extrem de agresivă faţă de vecinii ei, o atitudine imperialistă susţinută din umbră de către Rusia. Iar această linie este o necesitate strategică, din punct de vedere militar. Linia care o face spre sud-est asigură protecţia capitalei noastre la un atac dinspre sud. Bucureştiul este la o distanţă mică faţă de Dunăre, orice forţare a fluviului de către o armată ameninţând direct capitala. Dar existenţa liniei de frontieră spre sud-est asigură protecţia capitalei, prin faptul că o armată ce ar încerca să treacă fluviul va putea fi atacată din flanc de pe această linie, sau i-ar fi tăiate liniile de comunicaţii. Exact aşa s-a întâmplat în 1916, când armata germano-bulgaro-turcă a lui Mackensen nu a putut merge direct spre Bucureşti, în ciuda superiorităţii lor, ci pentru a nu fi atacaţi din flanc, mai întâi au trebuit să respingă trupele noastre până în Dobrogea, abia apoi să treacă Dunărea spre Bucureşti.
La pretenţiile României, Bulgaria cere protecţia Rusiei, iar aceasta merge atât de departe încât la 30 ianuarie ne trimite o notă în care ameninţă cu războiul. Încurajaţi de ruşi, bulgarii refuză orice tratative. Atât Rusia, cât şi Austro-Ungaria erau direct interesate în Balcani şi făceau manevrele şi presiunile de rigoare. Tergiversările tipic balcanice în semnarea păcii îi exasperară pe englezi până într-atât încât la 15 mai 1913, Sir Edward Grey, ministrul de externe britanic, a trimis o notă presei şi delagaţiilor: „Sir Edward Grey a înştiinţat pe delegaţii balcanici că acei care doresc să semneze preliminariile păcii trebuie să o facă fără întârziere. Cei care nu sunt dispuşi să semneze, vor face mai bine să părăsească Londra, deoarece e inutil pentru ei să rămână aici şi să continue o discuţie al cărei unic rezultat e o amânare fără de sfârşit.” Două zile mai târziu, delegaţii semnară pacea prin care Turcia ceda toate provinciile sale europene. Dar cearta dintre aliaţi pentru împărţirea prăzii se mută în Balcani şi în capitalele statelor interesate, Rusia făcând eforturi pentru a împiedica izbucnirea unui război între aliaţii de ieri, iar Conferinţa ambasadorilor de la Petersburg luă asupra ei sarcina de a aplana conflictul bulgaro-român pe chestiunea graniţei dobrogene.
Al doilea război balcanic şi intervenţia României

Megalomania şi agresivitatea Bulgariei se accentuară, pretenţiile sale asupra teritoriilor smulse Turciei întrecând orice aşteptări. Simpatia Rusiei se mută asupra Serbiei, în timp ce Austro-Ungaria susţinea Bulgaria, în dorinţa ei de a slăbi Serbia şi eventualele ei pretenţii asupra teritoriilor locuite de sârbi din cuprinsul monarhiei dualiste. Războiul între foştii aliaţi devenise inevitabil, iar acum sârbii şi grecii fac propuneri de alianţă României, deşi iniţial toţi o doreau în afara disputelor. Cancelariile europene se îndreptau tot mai mult asupra României, devenită factor de echilibru, mai mult, ea devenise arbitrul în Balcani.
Deşi ţarul Nicolae al Rusiei ameninţase direct pe cei ce ar porni războiul între fraţi, la 16/29 iunie 1913, la ordinul direct al ţarului Ferdinand al Bulgariei, bulgarii dezlănţuiră un atac devastator asupra sârbilor pe întregul front. Cu toate că exista o alianţă secretă între România şi Puterile Centrale, între care şi Austro-Ungaria, încă din 1883, interesele României şi opinia publică îi cereau să meargă împotriva bulgarilor susţinuţi deschis de Austro-Ungaria. La 20 iunie/3 iulie 1913 primul ministru Titu Maiorescu supunea regelui Carol I decretul de mobilizare al armatei române.
Intenţia comandamentului român era să ocupe Cadrilaterul cu o armată secundară şi în acelaşi timp forţa principală să treacă Dunărea şi să înainteze rapid către Sofia spre a dicta încetarea războiului şi încheierea păcii. Regele Carol trecea pentru a doua oară Dunărea în fruntea armatei române. Prima dată pentru a aduce independenţa României şi să ajute la crearea statului bulgar. A doua oară, 36 de ani mai târziu, pentru a da o lecţie vecinului ingrat şi agresiv şi pentru a aduce linişte Balcanilor.
Corpul V de armată, sub comanda generalului Culcer, cu o divizie de rezervă, ocupă Cadrilaterul până la linia Turtucaia – Balcic. În acelaşi timp masa principală trecuse Dunărea între Bechet şi Turnu Măgurele. Corpul I armată şi divizia 1 cavalerie au trecut pe vase pe la Bechet, îndreptându-se spre Rahova, iar divizia 1 cavalerie sub comanda generalului Bogdan apucă oblic spre sud-vest, spre nodul de comunicaţii Ferdinandovo, tăind retragerea din faţa sârbilor a armatei bulgare comandate de generalul Kutincev. O brigadă bulgară trecuse deja de Ferdinandovo şi se îndrepta spre Sofia prin pasul Ginci, când ariergarda intră în contact cu divizia de cavalerie a generalului Bogdan (10 iulie). Acesta manevră foarte bine, încât bulgarii, deşi superiori, crezură că au în faţă trupe mult mai numeroase. Prin telegrama expediată de generalul Sirakov şi interceptată de români, acesta spunea că are în faţă avangarda unui corp de armată cu şapte baterii de artilerie. Bulgarii se demoralizară şi întreaga brigadă a fost luată prizonieră de divizia lui Bogdan. Armata lui Kutincev se descompuse, dezertorii şi prizonierii fiind dezarmaţi şi lăsaţi să se întoarcă la casele lor.
Sub protecţia acestei flancgarde, corpurile II, III şi IV, cu o divizie independentă de cavalerie şi câteva divizii de rezervă trecură Dunărea pe la Corabia. Podul pregătit dinainte, construit din portiere de câte cinci pontoane metalice cuplate, a fost lansat în şapte ore, succes remarcabil pentru pontonierii români. Ajunse pe teritoriul bulgar, trupele noastre înaintară cu viteză în câteva zile fiind în Balcani. Corpul I era la Orhania, ocupând trecătoarea Arab-Konak, poarta Sofiei. Din înălţimea pasului, soldaţii români vedeau noaptea luminile capitalei, iar aviatorii români, utilizând pentru prima oară aeroplanul în război, planau deasupra Sofiei. Corpul IV era Etropol, iar elemente înaintate erau Tatar-Bazargic, înaintând până la 10 km de Filippopol, recunoaşteri de patrule făcură legătura cu armata greacă.
În 18 zile armata română fusese mobilizată, concentrată, trecuse Dunărea şi ajunsese la 20 km de Sofia şi 10 km de Filippopol, trecuse Balcanii şi făcuse legătura cu armata greacă. Capitala inamică, Sofia, lipsită de apărare, era la dispoziţia românilor. La 5/18 iulie, regele Ferdinand al Bulgariei adresă regelui Carol al României rugămintea de a stopa înaintarea trupelor române, declarându-se gata de a primi condiţiile României şi a începe tratativele de pace. Intervenţia din Bulgaria a arătat capabilităţile şi entuziasmul armatei române, prezentându-se la mobilizare un număr mult mai mare decât cei chemaţi, dar a relevat şi unele slăbiciuni, cum ar fi vulnerabilitatea la epidemii. Din păcate, în entuziasmul general, nu s-au tras învăţămintele necesare.
Pacea s-a încheiat la Bucureşti, tratativele fiind conduse de Titu Maiorescu. România ieşise din acest război cu Cadrilaterul, cu un prestigiu european considerabil mărit, dar şi cu un duşman implacabil în care toată ura născută din invidie, deziluzie şi umilinţa îndurată lua proporţii exaltate. Deşi generalul Fiicev, delegatul Bulgariei la Bucureşti, recunoştea că Bulgaria achita nota de plată la care o condamnase lăcomia şi miopia ei politică.
Şi datorită intervenţiei în războiul balcanic, relaţiile României cu Puterile Centrale au continuat să se răcească iremediabil, în schimb România se apropia din ce în ce mai mult de alianţa franco-rusă. Nu degeaba Nicolae Iorga a spus „campania din Bulgaria a fost primul capitol al războiului României în contra Austro-Ungariei”.
Urmările până astăzi

Când România a intrat în războiul mondial, a fost asigurată de ruşi că nu trebuie să-şi facă probleme cu bulgarii, deoarece aceştia nu vor îndrăzni să lupte împotriva eliberatorilor şi protectorilor lor. De aceea ne-au promis două divizii în Cadrilater, pentru a-i descuraja pe bulgari de la orice atitudine belicoasă. Chiar şi soldaţilor ruşi din aceste divizii li s-a spus ca în cazul puţin probabil în care ar fi atacaţi, să strige tare „Ruskii!” şi bulgarii îi vor lăsa în pace.
Nu numai că nu s-a întâmplat aşa, dar Bulgaria a atacat în Cadrilater fără declaraţie de război, aceasta fiind trimisă a doua zi. Un alt eveniment în războaiele moderne, când atacul a fost dat înainte de a se trimite vreo declaraţie de război a fost numit „Ziua infamiei”, respectiv 7 decembrie 1941. Declaraţia de război ar fi trebuit înmânată la Washington chiar în momentul atacului, dar din cauza redactării dificile a declaraţiei şi a decodificării încete a mesajului cifrat de la Tokio către ambasada japoneză, a fost înmânată câteva ore mai târziu. Şi a fost „ziua infamiei”. Iar când bulgarii ne-au atacat fără declaraţie de război, alături de turci şi germanii conduşi de Mackensen?
Tot bulgarii s-au comportat cu brutalitate în timpul ocupaţiei, tot ei au răsturnat statuia lui Ovidiu din Constanţa (foto, sursa constantablog.net), în ideea că această provincie va rămâne pe veci a lor, deci să şteargă tot ce amintea de latinitatea ei, tot ei nu s-au dat duşi din Dobrogea chiar dacă războiul era terminat şi ei învinşi.
În 1940, când după ultimatumurile şi cedările Basarabiei şi nordului Bucovinei, apoi a Ardealului de Nord, situaţia noastră era mai dificilă, bulgarii au cerut Cadrilaterul. L-am cedat şi am făcut şi schimburi de populaţie, pentru a nu rămâne vreun motiv de dispută.
Din fericire, astăzi suntem aliaţi în NATO şi UE, dar nu putem să nu remarcăm excesele de maliţiozitate şi superioritate la adresa noastră cu fiecare ocazie, deşi ar fi bine ca fiecare să-şi vadă bârna din ochiul lui mai întâi.
Dar există un aspect în care politica şi apucăturile bulgarilor nu s-au schimbat: tratamentul faţă de minorităţi. Bulgarii au o lungă istorie în încercările lor de deznaţionalizare a minorităţilor, chiar şi în perioada comunistă, în anii 80, a ieşit un scandal serios referitor la practica bulgarizării numelor etnicilor turci.
Acelaşi lucru se petrece chiar şi astăzi faţă de minoritatea română, ca o constantă, ieri aromânii din Macedonia şi azi cei din nord-vestul Bulgariei. O serie de reportaje au documentat soarta şi situaţia românilor din Bulgaria.
„Românii din Bulgaria se pot împărţi intr-un sector timocean, un sector dunărean (care se întinde de la râul Timoc şi până la litoralul Mării Negre) şi un sector, în interiorul ţării şi al Munţilor Balcani. Sub raportul numărului lor, cu toata grija bulgarilor de a-i scoate în statistici cât mai puţini, există numeroase statistici credibile, citate mai recent, după care numărul românilor din Bulgaria s-ar ridica la 250 000 iar al aromânilor la 150 000. După alte statistici, numărul real al acestora ar fi cel puţin dublu.” (http://www.gid-romania.com, secţiunea despre românii din Bulgaria). Mai mult, comunitatea românească nu este recunoscută de către oficialităţi, tocmai într-un stat UE care s-a angajat să protejeze drepturile minorităţilor. Din păcate, nici statul român nu este prea interesat de păstrarea identităţii culturale a acestor fraţi, altfel nu ne explicăm tăcerea continuă asupra acestui subiect, mai ales când există posibilitatea unor negocieri directe, între vecini şi aliaţi.
Cu toate acestea, o rază de speranţă care poate fi şi o lecţie dată clasei noastre politice: astăzi, un afacerist român din SUA, George Brăiloiu, a dat 406000 de euro pentru întreaga colecţie de manuscrise Emil Cioran scoasă la licitaţie în Franţa. A declarat ulterior că o va dona statului român. Un gest extraordinar al unui român adevărat, un afacerist necunoscut nouă, spre deosebire de alţi celebri autohtoni ce ies în evidenţă prin echipe de fotbal sau divorţuri mediatizate, care nu prea s-au remarcat în astfel de acţiuni, ci mai degrabă prin afaceri controversate. Aceasta este o adevărată palmă meritată dată clasei politice româneşti. Un gest care ne aduce aminte de alţi mari români ca Emanoil Gojdu sau Vasile Stroiescu. Un român din diaspora, de departe, la fel ca şi alţi români din afara graniţelor, unii chiar foarte aproape de noi, pe care ne grăbim să-i uităm sau să-i ignorăm, preocupaţi de problemele noastre domestice.
Dar poate este mai importantă veşnica noastră bălăcăreală politică internă fără sfârşit, tipic balcanică.
Bibliografie
Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României

UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str.“Pazarska” №2 et.2 cam.6 Tel. 00359/94/988964 Fax: 00359/0884988101. email: ifg@abv.bg


Доклад ,
за положението на румънската/влашката общност в България

Сдружение „АВЕ” Ви предоставя настоящият доклад и има за цел да изясни правата, които има нашата етническа група румънци наречени още власи.
България е член на Е.С. от 2007. година. Но преди това, нашата страна е подписала хартата за правата на човека и малцинствата и се ангажира със спазване на европейските принципи, европейската ценностна система, както и съществуващите ни конституционни права и законодателство, които визират етническите общности и тяхното спазване .
Често сме свидетели на не –спазването на правата дадени ни от страна на държавни институции.
Както сме забелязали, власт -имащите от много години насам целенасочено и умишлено сепарират термина „влах” от общото наименование-румънец, oпитватвайки се да създадът две нови етнически групи на една и съща народност -схващане, изцяло погрешно и тенденциозно. С подобен проблем се сблъскват и армъни, мегленорумъни и др., всички те, намиращи се на територията на България.
Обучение по майчин румънски език в нашата страна практически не съществува, изключваме лицея „Михай Еминеску” в София, където присъствието на нашият етнос е много малко. За сведение абсолвентите на този лицей са под 10 души и са предимно български граждани от български етнически произход. Можем да кажем още, че този лицей не предоставя никакви битови и културни условия, и условия за обучение, които да задоволяват интересите ни като етнос.
Не се и намира в регионите с компактна маса румънци-власи , както например Видин и региона, Козлодуй и региона и т.н.
Изхождайки от принципа на реципрочност, който е в основата на договореностите между България и Румъния за запазване на румънският етнос в България и българският етнос в Румъния, Ви съобщавам, че правата дадени на българите в Румъния у нас липсват.
Всички усилия от наша страна да открием обучение по майчин- румънски език в общинските и държавни училища в Република България не бяха уважени от страна на управляващите, въпреки,че от наша страна бяха спазени нужните изисквания.
Мас- медия на майчин -румънски език практически не съществува, а в същото време виждаме, че в България съществува двоен стандарт от това как се третират етносите. Така например турската етническа група има ежедневно новини на турски език. Поради този факт ние настояваме, да ни се разреши време в централните медии за организирането на програми по румънски език, без намесата на цензура, на която сме свидетели в последни дни.
От друга гледна точка, в Република България не се дават политически права на етническите групи, и не сме признати за национално малцинство. Без право сме на наш представител в народното събрание или представители в управлението. Процеса на асимилация е добре аранжиран от началото на миналия век до наши дни. Твърде погрешно би било мнението да казваме, че за всичките неуредици са виновни единствено и само в момента власт-имащите. Точно обратно, процеса на асимилация може да бъде спрян единствено със съвместни усилия, както от наша страна, така и от страна на управляващите.
Позволяваме си да Ви напомним драматичното намаляване броят на нашият етнос през миналият век до 2001 година, период, в който броят на населението на България е растял прогресивно.



Таблицата е извадка от публикациите на Н. С. И.

Когато броят на населението на една държава е в прогресивен растеж, а броят на едно малцинство (етнос) в същата държава е в процес на прогресивно намаляване, става въпрос за чиста проба на асимилация.
Не по-различно протече и последното преброяване от 2011 година. И този път анкетните карти в някои от населените места с предоминантна маса власи /румънци, бяха попълвани с молив като по-късно те могат лесно да бъдат фалшифицирани. За този и други прецеденти сме описали и изпратили в електронен вариант на електронният адрес на госпожа директорката на НСИ-Видин г-жа Емилия Маркова- писмо от 25.02.2011 год.
Друг модерен лост на процеса на асимилация е бедността. Според последните статистики Видински окръг и Северозападна България, където живее компактна маса власи/румънци са на първо място по бедност в Европа. Репресивният апарат от миналото, който и днес не е спрял своята дейност, налагайки бедността като бреме върху плещите на автохтонното румънско/влашко население, е довело до депопулиране на зоната, засилване на миграцията и увеличаването на смъртността в нашия регион както и спадането на раждаемостта от десетки години насам до наши дни. Хората, които напускат родните си места отивайки в други зони или в западите страни на Е.С. да търсят препитание, лесно забравят своите език традиции, обичаи-етнос. Ето защо смятаме, че селективната бедност, е най-мощният фактор на асимилация.
Не бива да забравяме инфраструктурата и по-специално пътищата, които в нашият край не са оправени от десетки години.
Често пъти, когато използваме румънски език в разговор по между ни на публични места, ни е отправена забележка да не говорим на румънски, защото се намираме в България, че румънците-власите са мамалигари и цигани, а негативните неща от нашия живот са определени като „влашка работа”, в смисъл, нещо негативно и лошо, или пък използват експресията „власите на край Дунава се давят”. Тази експресия, за пръв път се е използвала в началото на миналия век от полицията на Владо Черноземски. Тогава нашите интелектуалци са били хвърляни в Дунава с вързан на шията камък, за да бъдат екстерминирани. Тези, които са успявали по някакъв начин да се измъкнат от тежестта на камъка, опитвайки се да се доберат до българският бряг, са били доубивани с камъни или застрелвани от чакащите ги на брега полицаи, които се хилели и подвиквали „власите на край Дунава се давят”.
Топонимията, имената на населените места и местностите са били побългарени, като например селото Върф (Vârf), което означава на румънски език връх на планина- баир е било сменено с името Връв, което на български език означава –връвчица.
Селото Фундени ( Fundeni) което означава на румънски език отдалечено село (в дъното) е било сменено с името с Каниц. Или Станотърн (Stanotârn), което произхожда от Стан Търнъ-( Стан Кошничаря) основателя на селото, е било сменено в Сланотрън т.е. слана и трън.
Към личните и фамилни имена на нашите бащи и деди се е добавял славянския суфикс- окончанието „ов” и „ев”, което не е характерно за нашият етнос. Старите имена на фамилии и лични имена са били превеждани на български или оставени добавяйки посочените окончания-пример фамилията Флореа е била променена във Флоров и по късно преведена Цветанов или Цветков и т.н.
Новородените нямаха право да се кръщават с наши, румънски имена. Родителите бяха задължени да избират имената на децата си от списък с български имена, наречен „именник”, който и сега съществува в някои от родилните отделения в страната.
Страхът, който съществува от много години на сам е също така едно мощно средство за асимилация. Знае се,че тези, които използват майчиния си език не могат да ръстат в ерархията и не са гледани с добро око. Така например, всички хора от нашият етнос, които са били лансирани в социалният живот или кариера, са спирали да говорят на румънски и са забранявали на своите деца да използват този език.
Стигна се до следния куриоз: Дядовците и бабите на същите деца, не познавайки българският език, а внуците и правнуците под давлението на своите асимилирани родители непознавайки румънски език, не можеха да контактуват, да разговорят. И това е само от 2, 3 поколения на сам.
Църквата забранява използването на майчин език на литургии и служби. Това води по-късно до атеизъм и проникване на религии и учения нехарактерни за нашият етнос.
Имайки в предвид всичко казано до тук и отчитайки положението, в което се намира румънският\влашкият етнос в България, можем да кажем, че нашият етнос е в един напреднал стадии на денационализация и асимилация. Ако нашата държава не спре да третира горепосочените проблеми като проблеми на личността, а не като проблеми на етноса, тези негативни проблеми на съвременното ни общество ще се задълбочават за напред, довеждайки нашият етнос до изчезване, както се вижда и по статистиката, която сме споменали.
Като лоялни граждани на Република България милеем за просперитета й като страна членка на Европейския Съюз, но в същото време сме дълбоко загрижени за бъдещето на нашият етнос. Процесът на асимилация не е нещо абстрактно, а е реалност. Нашето съвместно желание и усилия е да бъде спрян.

Видин. С уважение,
25.II. 2011 Др. И. Ф. Георгиев
Председател на Сдружение „АВЕ”

http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/877-dupa-un-fals-recensamant-bulgaria-continua-sa-nege-evidenta-150000-de-romani-fara-nici-un-drep

Intr-o corespondenta a trimisului Agerpres din Sofia, Ivan Radev, Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei neaga ca ar fi primit o sesizare cu privire la eventuale nereguli, în cadul recensãmântului populatiei care a avut loc în perioada 1-28 februarie 2011.

Daca MAE bulgar are dreptate inseamna ca trebuie de urgenta sa aduca acasa ambasadorul de la Bucuresti. Daca acesta nu a transmis in centrala, discutia pe care a avut-o cu Vicepresedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului, senatorul Viorel Badea, atunci si-a incalcat grav indatoririle si trebuie chemat acasa. Daca el le-a transmis, inseamna ca Vesela Cerneva, purtatoarea de cuvant a MAE bulgar, minte.

Cerneva mai face o declaratie interesanta si anume ca: "Pânã în acest moment, repezentanti ai comunitãtii românesti nu s-au adresat în mod oficial ministerului...".

De ce ar fi trebuit niste cetateni bulgari de origine romana sa se adreseze Ministerului de Externe? Stau ei in afara Bulgariei ca sa cada sub responsibilitatea Ministerului de externe?

Raspunsul este nu. Este doar o alta incercare de manipulare a MAE bulgar.

Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria s-a adresat primului ministru bulgar, asa cum acestuia I s-a adresat si primul ministru Boc, iar Presedintele Romaniei I s-a adresat Presedintelui Bulgar cerand recunoasterea si respectarea drepturilor romanilor din Bulgaria. Degeaba, insa.

Purtatorul de cuvant mai spune o mare prostie, confundand drepturile colective cu recunoastere minoritatilor nationale. Adica romanii din Bulgaria nu ar trebui sa studieze in limba materna pentru ca astfel s-ar recunoaste drepturi colective? Aberatia debitata de Cerneva, demonstreaza schizofrenia unui stat care se vrea european dar traieste dupa regului de ev mediu.

"Nici la Institutul National de Statisticã, care a efectuat recensãmântul populatiei, nu a fost depusã vreo plângere, a declarat pentru Agerpres Liubomir Blatski, directorul biroului de presã al institutului. El a spus cã nu sunt informatii cã ar fi existat probleme în timpul recensãmântului", se arata in corespondenta lui Ivan Radev de la Sofia.

Inca o minciuna bulgareasca!

In data de 25 februarie Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria a trimis Directorul BNS – Vidin, Emilia Markova Lazarova-Marinova urmatoarea scrisoare:

Stimata doamna director.

In urma mai multor semnale repetate pentru orice discrepanţe în procesul de recensământ din Judetul Vidin am considerat că este necesar a vă informa cu privire la următoarele:

1. În multe localităţi completarea chestionarului se face cu creionul.

2. Deliberat în rubricile din ancheta unde scrie "limba maternă" şi "etnie" este omisa completarea, pentru ca aceste intrebari sunt opţionale.

3. În unele cazuri, cenzori spun in mod deliberat la "limba maternă" şi "etnie" sa se scrie "bulgara" şi "bulgar", fără a ţine cont dorinta celor anchetati

Vă rugăm să luati măsuri pentru a remedia problemele de mai sus.

Cu stimă,

Vidin Dr. F. I. Georgiev

25.II.2011 Preşedintele Asociaţiei "AVE"

Deci, ca si in cazul Ministerului de Externe de la Sofia, ori subordonata de la Vidin a lui Liubomir Blatski nu a transmis sesizarea la Sofia, ori in buna traditie a statisticii bulgare, Blatski minte.

In corespondenta Agerpres de la Sofia mai este bagat in seama, pentru a apara autoritatile bulgare, si un personaj controversat care acum o saptamana cerea in Romania inventarea unei noi minoritati nationale, cea "aromana", plan care se stie, are in spate interese grecesti , dar nu numai.

Este vorba de Toma Chiurkci, personaj cultivat de Ambasada Romaniei la Sofia si invitat la toate intalnirile cu inalti oficiali romani. Probabil pentru ca individul sa fie bine informat de ce se vorbeste in ambasada si sa transmita informatii "la obiect", celor pentru care lucreaza.

"Solicitat sã comenteze acuzatiile cã statul bulgar duce o politicã de asimilare a comunitãtilor etnice, Chiurkci a afirmat cã nu poate fi vorbã de asimilare, ci de integrare cu bunã vointã'', se arata in corespondenta Agerpres de la Sofia.

Romanian Global News



Corespondenta Agerpres de la corespondentul sau de la Sofia:

Institutiile de stat din Bulgaria nu au primit nicio sesizare cu privire la drepturile etnicilor români

Sofia, 8 mar - Corespondentul Agerpres, Ivan Radev, transmite: Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei nu a primit nicio sesizare cu privire la eventuale nereguli în cadul recensãmântului populatiei care a avut loc în perioada 1-28 februarie 2011, a declarat pentru Agerpres Vesela Cerneva, purtãtorul de cuvânt al ministerului.

Pânã în acest moment, repezentanti ai comunitãtii românesti nu s-au adresat în mod oficial ministerului, iar noi nu avem cum sã comentãm publicatii din presã, a spusCerneva.

Întrebatã dacã Bulgaria ca stat respectã drepturile comunitãtti de români, dna Cerneva a subliniat cã tara sa a ratificat si aplicã toate conventiile internationale cu privire la drepturile minoritãtilor. Constitutia Bulgariei trateazã însã numai drepturile individuale si nu permite drepturi colective. Deacea, în Bulgaria nu se vorbeste de minoritãti, si asta nu este numai în cazul românilor, ci si în cazul tuturor altor etnii. Reprezentantii acestora au aceleasi drepturi ca oricare cetãtean bulgar si sunt liberi sã se asocieze si sã creeze organizatii, a spus oficialul.

Nici la Institutul National de Statisticã, care a efectuat recensãmântul populatiei, nu a fost depusã vreo plângere, a declarat pentru Agerpres Liubomir Blatski, directorul biroului de presã al institutului. El a spus cã nu sunt informatii cã ar fi existat probleme în timpul recensãmântului. Rugat sã comenteze afirmatiile cã autoritãtile bulgare întretin ''confuzia privind identitatea româneascã prin înscrierea pe listele de recensãmânt a minoritãtii vlahe'', Blatski a spus cã fiecare persoanã este liberã sã se autodetermine si cã cenzorul este obligat sã completeze în fisa de recensãmânt ceea ce a auzit. Prin urmare, dacã cineva a dorit sã fie înscris ca ''vlah'', el a fost înscris ''vlah'', iar dacã a dorit sã fie român, a fost înscris ''român''.

Avem toate drepturile garantate de Constitutia si de legislatia Bulgariei, dar noi singuri renuntãm la acestea, sustine Toma Chiurkci, presedintele Asociatiei Aromânilor din Bulgaria. De exemplu, la recensãmânt eu si fiul meu ne-am înscris ca 'aromâni', dar fiica mea a decis sã nu completeze rubricile de apartenentã etnicã si limbã maternã. A fost decizia ei, nu a fost influentatã de nimeni, precizeazã Chiurkci, care este de asemenea si vicepresedinte al Consiliului National pentru probleme etnice si demografice din Bulgaria. Întrebat dacã în aceastã calitate a sa a fost informat despre eventuale probleme în timpul recensãmântului, acesta spune cã lui nu i s-a adresat nimeni.

Solicitat sã comenteze acuzatiile cã statul bulgar duce o politicã de asimilare a comunitãtilor etnice, Chiurkci a afirmat cã nu poate fi vorbã de asimilare, ci de integrare cu bunã vointã. ''Pe mine, de exemplu, nimeni nu m-a obligat sã mã cãsãtoresc cu o bulgãroaicã, dar am ales-o singur. Avem dreptul sã organizãm educatia de limbã maternã pentru copiii nostri, dar nu a existat interes si nu s-a înscris un numãr suficient de copii. Asta nu este asimilare, ci integrare si este valabilã pentru toaate comunitãtile etnice: aromâni, români, evrei, armeni. Sunt, din pãcate, douã comunitãti care nu doresc sã se integreze în acest fel, este vorba de turci si romi'', a mai spus Chiurkci.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a urmãrit cu atentie desfãsurarea recensãmântului populatiei din Bulgaria si a luat notã de aspectele semnalate cu privire la unele probleme întâmpinate de membrii comunitãtii românesti pe durata acestuia, a precizat luni, MAE, pentru Agerpres. Subiectul va fi prezent pe agenda dialogului bilateral, mentioneazã sursa citatã. De asemenea, Ambasada României la Sofia, care se aflã în contact cu reprezentantii minoritãtii române, a primit instructiuni sã realizeze un demers pe lângã partea bulgarã pentru a le clarifica si a identifica cele mai bune solutii în conformitate cu Conventia cadru privind protectia minoritãtilor nationale, se mai aratã în precizarea MAE.

Senatorul PDL Viorel Badea, vicepresedintele Comisiei de politicã externã a Senatului, a declarat, într-o conferintã de presã sustinutã pe 3 martie, cã autoritãtile române trebuie sã actioneze mai hotãrât pentru ca Bulgaria sã recunoascã comunitãtile de români din aceastã tarã. Parlamentarul PDL a ridicat problema 'modului defectuos' în care a fost operat recensãmântul desfãsurat în luna februarie de autoritãtile bulgare, acuzând faptul cã acestea au întretinut confuzia privind identitatea româneascã prin înscrierea pe listele de recensãmânt a minoritãtii vlahe.

''Autoritãtile bulgare sunt, deocamdatã, captive unui nivel de gândire perimat si anume cã populatia de români vlahi nu ar avea, de fapt, origini românesti. Pe de altã parte, cu sigurantã, nici statul român nu a fãcut suficiente lucruri pentrureasezarea adevãrului'', a precizat Viorel Badea.

''Presa bulgarã ar trebui sã se aplece cu mai mult interes asupra problemelor acestei comunitãti sã nu vehiculeze comentarii cu tentã segregationistã în interiorul acesteia'', a comentat senatorul PDL informatiile difuzate de televiziunea publicã bulgarã, potrivit cãrora, în timpul desfãsurãrii recensãmântului, organizatii neguvernamentale din România au organizat actiuni propagandistice prin care se încerca manipularea populatiei bulgare în sensul de a se declara de etnie românã.

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria 'AVE' a dat publicitãtii pe 1 martie un raport în care critica modul în care s-a desfãsurat acest recensãmânt, precum si politica oficialitãtilor bulgare fatã de comunitatea româneascã. Potrivit raportului, educatia în limba maternã sustinutã de statul bulgar este total absentã, nefiind clase de grãdinitã sau învãtãmânt preuniversitar, cu mica exceptie a mentinerii unui asa-zis liceu la Sofia (Liceul 'Mihai Eminescu'), amplasat într-o zonã unde sunt putini români, si nu în zona Vidin, acolo unde sunt organizati într-o masã compactã. Absolventii acestui liceu anual sunt sub 10 persoane, în mare parte cetãteni bulgari de origine bulgarã, se mentiona în raport.AGERPRES ID: 2036878;

POSTUL PUBLIC DE RADIO DE LA SOFIA: Un partid românesc a acuzat Bulgaria de asimilare

POSTUL PUBLIC DE RADIO DE LA SOFIA - Partidul Conservator din România susţine că există o asimilare a românilor în Bulgaria şi cere ca autorităţile române să ia măsuri împotriva acestei "politici agresive". În urma recensământului din ţara noastră, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria (AVE) a dat publiciţăţii un raport în care sunt menţionate în detaliu "metodele şi mijloacele folosite de zeci de ani de către autorităţile bulgare în vederea asimilării românilor".
Pentru Radio "Horizont", preşedintele AVE, Ivo Gheorghiev, a spus că un semnal privitor la asimilarea românilor în ţara noastră a fost trimis Consiliului Europei, precum şi aproape tuturor instituţiilor care se ocupă de drepturile minorităţilor. El a subliniat că în regiunile cu populaţie predominant română/vlahă, nivelul de asimimilare este probabil unul dintre cele mai ridicate pentru etnia română.

UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str.“Pazarska” №2 et.2 cam.6 Tel. 00359/94/988964 Fax: 00359/0884988101. email: ifg@abv.bg

RAPORT
asupra situatiei populatiei romanesti din Bulgaria


“AVE” U.E.R.B prezinta un prim raport în ceea ce priveste respectarea drepturilor populatiei de origine româna (numita vlaha) din Bulgaria de catre statul bulgar. Statul bulgar este membru al Uniunii Europene din anul 2007. Exista o legislatie europeana pentru apararea drepturilor minoritatilor, dar aceasta este prost respectata, in unele cazuri netinandu-se cont de ea. Scopul este de a perpetua procesul de asimilare aplicat de zeci de ani asupra romanilor din Bulgaria, folosindu-se toate metodele si parghiile pentru contopirea elementului romanesc in majoritatea bulgara.
Oficialitatile din Bulgaria continua sa separe termenul de vlah de cel de român, incercand sa acrediteze doua notiuni, afirmand ca vlahii sunt altceva decat romanii si ar fi o populatie cu cultura, traditii si obiceiuri diferite. Cu asemenea probleme se confunda si restul ramurilor romanesti de pe teritoriul Bulgariei, cum ar fi: aromanii, meglenoromanii etc. Este o politica strategic gandita, dar total eronată, la care se raliază oficialitatiile, inclusiv Academia Bulgara, cu toate sectiunile de etnografie, folclor, istorie.
Educatia in limba materna sustinuta de statul bulgar este total absenta, cu mica exceptie a mentinerii unui asa-zis liceul la Sofia (Liceul “Mihai Eminescu”), care este amplasat intr-o zona unde sunt puţini romani, şi nu acolo unde sunt organizati intr-o masa predominant sau compact romaneasca, cum ar fi zona Vidin. Absolventii acestui liceu anual sunt sub 10 persoane, in mare parte cetateni bulgari de origine bulgara. Gradinitele si clasele din ciclul scolar si preuniversitar nu exista. Toate demersurile facute de noi de a deschide clase sau gradinite cu predare in limba romana au fost tratate cu indiferenta sau tacere din partea oficialitatilor. Ceva mai mult, adeseori am fost amenintati si tratati in mod josnic fara sa primim nici un raspuns concret, chiar daca am tinut cont de legislatie si am parcurs toate etapele pana la aprobare.
Mass-media este un capitol care oricand a fost si este controlat de catre oficialitatile din Bulgaria, practicandu-se cenzura. In aceasta privinta se mentine un dublu standard privind grupurile entice diferite, cum ar fi: grupul etnic turc are stiri in limba lor materna (turca) la televiziunea centrala, dar celelalte grupuri entice nu se bucura de aceste privilegii.
Din punct de vedere politic Bulgaria nu acorda drepturi grupurilor entice. Nici macar nu suntem recunoscuti ca minoritate nationala, ci doar ca grup etnic, fara sa avem dreptul a ne reprezenta cineva in parlament sau in guvern ca minoritate nationala. Procesul de asimilare este bine definit in primul rand din faptul ca de-a lungul anilor recensamintele arata cu certitudine cum se topeste un neam, cand in acelasi moment populatia in statul respectiv creste mercant. Aceasta arata eficienta de asimilare a unei vechi populatii practicata de statul bulgar.
Precum se vede din tabelul urmator (datele din tabel sunt din statistica Bulgariei – recensaminte oficiale)

Nu a fost mai diferit si recensamantul din 2011, unde datele pentru completarea anchetei de recensamant in satele romanesti de-a lungul Dunarii au fost facute cu creionul si nu cu pixul, cum este prevazut, fapt pentru care noi am semnalat INS, inclusiv si prin intermediul presei. Ceva mai mult la ultimul recensamant am constatat, ca multi dintre recenzori nu intrebau populatia de apartenenta la etnie sau limba materna, chiar si o mare parte din populatie, care au vrut sa-si exprime entitatea romana li se sugera ca aceste rubrici nu sunt obligatorii, sarindu-se peste ele.
Regiunile cu populatie predominant minoritara din Bulgaria sunt cele mai sarace din punct de vedere economic. Sistemul represiv a folosit si foloseste in continuare saracia ca cea mai puternica parghie de asimilare a unui neam. Zona ocupata de populatia romaneasca, cu regiunile Vidin, Vrata si Plevna, este cea mai saraca din Bulgaria. Bulgaria de N-V unde se afla o masa compact romaneasca, zonele Vidin si Vrata, dupa ultimile statistici, este considerata cea mai saraca zona din U.E.
Caile de comunicare, cai ferate si drumuri de legatura intre localitati, nu sunt reinnoite din timpul comunismului, de aproximativ 20 de ani. Toate acestea fac ca populatia noastra de etnie romana sa-si caute existenta in alte tari sau sa emigreze in regiunile dezvoltate ale Bulgariei. Plecarea din zona a persoanelor din neamul nostru are drept consecinta asimilarea, intrucat la a doua generatie nu mai foloseste limba materna romana.
Majoritatea in raport cu populatia de origine romana, adeseori si nu numai in cazuri izolate, se compoarta agresiv daca isi foloseste limba materna in locuri publice spunand expresii ca: “Vorbiti in bulgara ca aici suntem in Bulgaria, romanii sunt mamaligari si tigani!”
Lucrurile negative sau greselile facute de noi in viata cotidiana sunt calificate ca “lucruri vlahesti” in sens jignitor, ca vlahii sunt prosti si nu se pot descurca chiar cu lucruri elementare. Expresia “vlahii se ineaca la marginea Dunarii” este de prima data folosita la inceputul secolului trecut, atunci cand intelectuali nostri romani din Bulgaria erau aruncati in Dunare ca sa fie ucisi pentru ca sa numai foloseasca limba romana in scoli si institutiile publice, iar cei care reuseau sa inoate pana la mal erau impuscati sau omorati cu pietre de catre politistii lui Vlado Cernozemski (terorist, sef la politia din Vidin) care tragea de pe mal si radeau in hohote spunand expresia: “Vlahii se ineaca la marginea Dunarii!” Aceasta expresie este folosita si in ziua de azi ca semn de umilinta.
Toponomia, toate satele si localitatile cu denumire romaneasca, cu mici exceptii, au fost bulgarizate, ca exemplu: Varf = varf de munte, de deal, a fost schimbat numele in Vrav = care inseamna funie in limba bulgara; Fundeni = in limba romana sat mai indepartat, schimbat in limba bulgara Kanitz (cunoscut arheolog); sau Stanotran (Stan Tarna) a fost numit Slanotran in limba bulgara insemnand bruma pe maracine, si altele. Numele, de familie si botez, al populatiei romanesti, au fost interzise si s-au aplicat doua reguli pentru schimbarea lor: 1. au fost traduse direct in limba bulgara, cum ar fi: Florov-Tvetanov sau Tvetcov; 2. s-a adaugat sufixul -ov la denumirile vechi ex: Florov, Patrascov, Mitrov, Ionov etc. Sau ambele, ca exemplu: Ioan tradus Ivan si adaugand sufix -ov, rezultand Ivanov. Din acel moment copiilor care se nasteau, parintii nu aveau dreptul sa le puna nume romanesc, numele disponibile fiind trecute pe o lista cu nume bulgaresti. In plus s-a introdus sistemul de denumire a populatiei cu trei nume, dupa modelul rusesc, unde in loc de numele de familie vechi si din batranete, parintii erau obligati sa denumeasca numele de familie cu prenumele bunicului, pentru ca sa se uite de neamurile vechi romanesti.
Frica de a se identifica ca roman este un element puternic in societatea moderna si o parghie mult mai veche de asimilare. Se stie ca daca vorbesti romaneste nu poate o persoana sa creasca in ierarhie sau sa progreseze in societetate moderna. Acest fapt a facut ca unii din neamul nostru, care au ajuns sa ocupe o functie, au refuzat sa se recunoasca ca sunt romani, sa vorbeasca romaneste sau sa invete copii si limba romana, de frica ca isi vor pierde locul de munca sau vor fi dati jos din functia care o ocupa. In privinta asta s-a ajuns pana la paradoxul ca bunicii care nu stiau limba bulgara sa nu se poata intelege cu nepotii, care nu stiau romaneste.
Religia interzice folosirea limbii romane in slujbele divine, ajungandu-se pana acolo ca limba folosita in biserica sa fie limba slavona veche. Asta a avut drept consecinta ca populatia ortodoxa, prin faptul ca nu se intelegea slujba, s-a educat in spirit ateu.
Tinand cont de situatia actuala in care se afla romanii din Bulgaria, ajungem la concluzia, ca sunt intr-un grad puternic de deznationalizare. Ca cetateni loiali ai statului nostru R. Bulgaria militam pentru prosperitatea ei ca tara membra a U.E, dar in acelasi moment suntem profund ingrijorati de viitorul poporului nostru.
Procesul de asimilare nu este ceva abstract si este o realitate care noi dorim sa o stopam impreuna cu totii.

Vidin
28. 02. 2011

Dr. I. F. Gheorghiev:

Presedintele Uniuni Etnicilor Romani din Bulgaria “AVE”

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.trud.bg%2FArticle.asp%3FArticleId%3D796606&h=32567

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DiM5Q22EYF6E%26feature%3Drelated&h=02e5a

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DiM5Q22EYF6E%26feature%3Drelated&h=02e5a

Ionel Dancu
2352 afişăriMiercuri 9 feb 2011
Eugen Tomac a crescut în sudul Barabiei
Cum tratează Ucraina românii? Dar Sofia? Respectă Ungaria promisiunile de protejare a românilor? Cum e să fii român în Valea Timocului? Situaţia celor aproape un milion de români care trăiesc în ţările vecine României este sumbră în cele mai multe cazuri.

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat într-un interviu realizat de adevărul.ro că în Ucraina continuă o practică "moştenită de la colosul sovietic", îndreptată împotriva minorităţii române, iar în Bulgaria românii au doar un liceu şi o biserică la Sofia şi "lucrurile sunt destul de îngrijorătoare".

TAGURI
eugentomacromanistrainatatetimocserbiaucrainaungariajulabulgariaminoritatiidentitateetnicexclusiv adevarul.ro
Despre românii din Valea Timocului, Tomac a spus că aproape 250.000 de români sunt "lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi". Iar în Ungaria "am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul Autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română"

TRANSCRIPTUL INTERVIULUI:

Aţi declarat recent că situaţia românilor din sudul Basarabiei este „alarmantă" pentru că Ucraina duce o politică de „deznaţionalizare" şi de „asimilare" a populaţiei româneşti. Sunt vorbe grele.

Eu aş face un pas în spate şi as spune că ilustrul Nicolae Iorga spunea că România este o ţară locuită de români şi înconjurată de români. Nu s-a schimbat foarte mult situaţia.

Referitor la afirmaţiile mele privind românii din sudul Basarabiei, într-adevăr lucrurile sunt extrem de dificile în momentul de faţă. Pentru mine e foarte dificil să vorbesc despre românii din această zonă, pentru că întâmplarea face că sunt unul dintre românii norocoşi din această zonă, care a ales să vină la studii la Bucureşti în calitate de bursier al statului român şi întâmplarea a făcut să ajung în această poziţie.

Lucrurile par destul de dure în momentul în care te trezeşti într-o realitate în care a spune cuvântul român reprezintă un act de curaj. Acest lucru se întâmplă astăzi în sudul Basarabiei. Şi spun asta din proprie experienţă.

Eu am studiat într-o şcoală în care se predă limba română dar nu exista un curs de Istoria românilor. Întotdeauna când ridicam această problemă, răspunsul era că vom studia despre istoria statului în care locuim şi despre „Istoria ţinutului natal", exact aşa se numea cursul respectiv, în care se promova istoriografia sovietică, precum că suntem moldoveni, nu avem nimic în comun cu cei de peste Dunăre, asta deşi o parte din familia mea locuia la Galaţi.

Toate acestea fac parte dintr-o realitate cu care oamenii se confruntă şi astăzi. A existat în politica statului ţarist o tendinţă permanentă de a deznaţionaliza populaţia majoritară din întreaga provincie Basarabia.

Câţi români sunt în Ucraina?

Chiar dacă sunt divizaţi între români şi moldoveni, numărul lor este de aproape 500.000, deci un număr destul de mare.

Sunt pe cale de dispariţie?

În localitatea în care m-am născut eu s-a născut mareşalul Alexandru Averescu. Pentru românii din această zonă, el reprezintă un simbol şi nu puteam să accept ideea ca asemenea personalitate să nu fie în nici un fel promovată sau adusă drept un simbol al localităţii decât de către cei în vârstă, care, de multe ori, vorbeau în şoaptă de frica autorităţilor.

Această teamă există din păcate şi în continuare, pentru că, deşi au existat schimbări democratice după 1990 în Ucraina, practica aceasta aplicată împotriva minorităţii române, moştenită de la colosul sovietic, nu a încetat. Şi este regretabil că, în continuare, există această tendinţă a autorităţilor ucrainene de a diviza comunitatea românească între români şi moldoveni.

Ăsta e unul din motivele care îngreunează dialogul nostru bilateral.

Acest lucru vi-l spune un român care 16 ani a locuit în această zonă şi care păstrează în continuare un contact destul de strâns cu regiunea.

Dar România şi Ucraina au semnat un tratat de bună vecinătate, cu referiri şi la minorităţi, există acorduri internaţionale semnate de Ucraina. Ne spuneţi practic că toate astea sunt doar pe hârtie şi că, de fapt, în realitate, nu se întâmplă aşa?

Aceasta este o realitate pe care noi o cunoaştem foarte bine şi ştim care îi sunt rădăcinile.

Noi sperăm că totuşi va sosi momentul când autorităţile ucrainene vor înţelege că doar încurajând adevărul în ceea ce priveşte populaţia vorbitoare de limbă română vom putea depăşi anumite tensiuni care au existat în relaţia noastră.

Vedeţi, de foarte multe ori, statele îşi asumă că vor respecta şi Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale şi Carta limbilor minoritare, însă în momentul în care trebui să le pui în practică, de foarte multe ori există această tendinţă de a lăsa lucrurile la o interpretare destul de largă în ceea ce priveşte identitatea românească.

Noi înţelegem foarte bine care a fost interesul sovieticilor de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, dar nu înţelegem de ce trebuie să se insiste în continuare pe această formulă, pentru că a diviza comunitatea românească în două nu înseamnă că dispar problemele.

Şi mesajul nostru a fost mereu acesta, de a abandona această practică pe care au promovat-o autorităţile sovietice.

Dar URSS a căzut de mult. De ce şi acum aceeaşi politică împotriva românilor?

Noi întotdeauna încurajăm comunităţile româneşti să fie cetăţeni loiali ai statului în care locuiesc şi să fie buni români, să îşi păstreze spiritualitatea românească.

Noi de foarte multe ori privim cu nedumerire aceste ieşiri isterice prin care se trimit mesaje neprietenoase către comunitatea românească.

Pentru noi, o minoritate naţională este o bogăţie pentru stat şi de aceea România acordă o atenţie sporită minorităţilor şi le oferă o serie de facilităţi concrete pentru a-şi păstra patrimoniul care ne oferă şi nouă posibilitatea de cunoşte cât mai bine întregul set de valori care reprezintă o naţiune.

Din acest punct de vedere nu înţelegem nici noi de unde izvorăşte această neîncredere şi acest mesaj extrem de neclar transmis minorităţii române.

A existat la un moment dat, în altă epocă, tendinţe a deznaţionaliza, dar uneori nu ne explicăm de ce există în continuare o moştenire în ceea ce priveşte relaţia cu românii.

Pentru că există situaţii în care primim gesturi de înţelegere, dar în momentul în care trebuie puse în aplicare, se întâmplă altceva, şi din acest punct de vedere lucrurile ne preocupă în mod real şi ne îngrijorează în acelaşi timp.

Cu alte cuvinte, României i se promite la nivel oficial una şi alta se întâmplă.

Da, în practică se întâmplă altceva, pentru că, şi vă dau un exemplu simplu, există o localitate în raionul Chilia, regiunea Odessa, locuită compact de români. În urmă cu 7 ani, şcoala, deşi era cu predare în limba română integral, a fost trecută la predare în limba rusă şi ucraineană.

Aţi cerut explicaţii?

Sigur că da. Explicaţiile sunt uneori la fel de greu de înţeles ca şi această tendinţă de a diviza comunitatea românească, pentru că ele nu au nici un fel de legătură cu respectarea unor drepturi elementare legate de educaţie.

Această tendinţă ne îngrijorează şi vom insista în continuare ca aşa cum România respectă minoritatea ucraineană şi minoritatea română să fie respectată. Este fundamental pentru a transforma din elementul comunitate un liant care uneşte societăţile noastre, nu le divizează.

Aţi fost recent la românii din Vidin, Bulgaria. Care e situaţia lor, pentru că Bulgaria nu recunoaşte minorităţile etnice deşi e în Uniunea Europeană?

E a treia vizită pe care o fac acolo în calitate de secretar de stat. Am vrut să dăm un mesaj politic foarte clar că ne preocupă situaţia vorbitorilor de limbă română din Bulgaria, pentru că vorbim atât de românii din Bulgaria cât şi de cei care se revendică drept vlahi, vorbitori de limbă română şi mai avem o comunitate foarte importantă, cea a vorbitorilor dialectului aromân. Toţi sunt români.

Într-adevăr, lucrurile şi la alest capitol sunt destul de îngrijorătoare, pentru că în afară de un liceu în Sofia, în care se predă în limba română, comunitatea românească din statul vecin nu beneficiază de acelaşi tratament pe care România îl oferă comunităţii bulgare. Aici avem un parlamentar bulgar, avem liceu cu predare în limba bulgară.

Acest subiect este permanent pe agenda Ministerului de Externe şi de fiecare dată am discutat despre necesitatea de a se acorda mai multă atenţie comunităţii româneşti. Vom insista în continuare ca vorbitorii de limba română din statul vecin să beneficieze de drepturile elementare pe care un stat european are obligaţia să le asigure unei minorităţi precum e cea românească.

Noi nu vom înceta să susţinem programele culturale, educaţionale, vizitele, bursele pentru tinerii români din Bulgaria, astfel încât să putem să consolidăm încrederea românilor de acolo, pentru că această distanţă care a existat din timpul perioadei totalitariste a semănat neîncredere în propriile forţe şi atunci comunitatea românească este extrem de rezervată în a-şi asuma o serie de drepturi pe care e îndreptăţită să le ceară de la statul bulgar.

Ceea ce pentru noi este îmbucurător este că există foarte mulţi tineri care sunt conştienţi că sunt români şi nu mai cad pradă acestor valuri de propagandă anti-românească care a existat nu numai în Bulgaria ci şi în alte state vecine şi care au descurajat românii să-si asume identitatea.

Acest lucru este foarte important pentru că sunt convins că şi pentru românii din Bulgaria vor veni timpuri mai bune. Esenţial este că pe agenda noastră ei reprezintă o prioritate.

Câţi români sunt în Bulgaria?

Din estimările noastre avem peste 150.000 de vorbitori de limba română.

Deci românii din Bulgaria au doar un liceu?

Este liceul Mihai Eminescu din Sofia, mai avem o biserică românească la Sofia, nucleu puternic pentru comunitatea românească..

E foarte puţin totuşi.

Cu siguranţă că e foarte puţin, românii sunt concentraţi în alte regiuni şi le este mai aproape să vină la Craiova, de exemplu.

Nu dispare sentimental naţional dacă ei nu au şcoală, nu au biserică, nu au cărţi?

Acest lucru încercăm să îl recuperăm astăzi. Aici sunt zone în care au existat români dintotdeauna. Noi încercăm să recuperăm, pentru că în perioada 1940-1990, subiectul identităţii nu a existat pe agendă, directiva de la Moscova era foarte clară. Soveticii au avut o anumită politică în privinţa minorităţilor. Bulgaria a promovat acest mesaj de deznaţionalizare şi nu doar în cazul românilor.

Deci Bulgaria îi ajută pe români să îşi păstreze tradiţiile sau îi împiedică?

Vom considera că îi ajută atunci când vor avea şcoli cu predare în limba română, când românii vor fi recunoscuţi drept minortate naţională, când vor fi introduşi în tabelul de recensământ.

Să trecem în Serbia. Românii din Valea Timocului, spre deosebire de cei din Voivodina, nu au beneficiat niciodată de drepturi specifice minorităţilor naţionale. Au fost privaţi de activităţi culturale, educative şi religionase în limba maternă. Ce se întâmplă acolo?

Aţi subliniat bine acest dublu tratament pe care statul sârb îl aplică minorităţii româneşti. Noi ne-am fi dorit ca românii din Serbia să se bucure de aceleaşi drepturi indiferent că locuiesc la Negotin, Novi Sad sau Vârşeţ.

Situaţia în Valea Timocului este delicată în primul rând pentru că, deşi după 1990 au existat contacte timide, românii din această zonă au fost, cu regret o spun, o lungă perioadă de timp au fost uitaţi de Bucureşti şi acest lucru se simte şi astăzi. În desele contacte pe care le avem cu liderii românilor din această zonă încă mai avem discuţii foarte interesante şi lungi care despre care sunt diferenţele între vlahi, români, rumâni. Acest lucru este benefic şi important pentru că oamenii îşi pun aceste întrebări.

E o o zonă în care a-ţi asuma identitatea a reprezentat un act de curaj.

Astăzi avem o comunitate de aproape 250.000 de români lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi: educaţie în limba română, acces la mijloace media în limba română, libertatea religioasă în limba maternă nu este respectată.

Prin ambasada noastră de la Belgrad şi în contactele dese pe care le-am avut în această zonă îi asigurăm pe români că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca Serbia să le acorde drepturi, pentru că noi vrem ca prin comunitate să avem o punte cât mai solidă care îmbunătăţeşte relaţia noastră cu Serbia, noi nu avem nevoie de tensiuni.

Aşa cum cetăţenii români de etnie sârbă din România se bucură de toate drepturile, au parlamentar, beneficiază de un buget deloc de neglijat pentru activităţile de prezervare a identităţii, acelaşi lucru trebuie să îl obţină şi românii din această zonă.

Nici românii din Ungaria nu stau foarte bine. Autoguvernările româneşti sunt conduse de ne-români, sunt multe exemple. Care e situaţia?

Fenomenul acesta de etno-bussines ne preocupă în mod special.

Este o problemă gravă?

Este o problemă dificilă, pentru că dacă o instituţie care are menirea de a sluji comunitatea românească îşi schimbă obiectivul în timpul jocului, îşi pierde din mesaj. Acest lucru se întâmplă din păcate în Ungaria. Legea nu interzice în Ungaria unui minoritar să se revendice drept român, să îşi adune un grup de susţinători, să candideze şi să obţină o poziţie importantă.

Am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română. Deşi este o instituţie a românilor.

Deci aceste lucruri e greu să le acceptăm. Dar s-au făcut şi paşi importanţi, e important că românii au un român acum în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Gheorghe Şimonca, care susţine foarte mult activitatea comunităţii româneşti.

Ne-am fi dorit ca toate angajamentele pe care Ungaria şi le-a asumat în ceea ce priveşte românii din această zonă, Jula, să fie respectate.

Aţi spus că nu înţelegeţi reacţiile guvernelor în privinţa românilor din respectivele state. Unde se rup promisiunile făcute României? Unde e fisura?

În primul rând, aş sublinia următorul fapt. În ultimii cinci ani de zile, acest subiect nu a lipsit de pe agenda bilaterală, mă refer aici la nivel de şef de stat, premier, ministru de externe, ceea ce este foarte important.

Mai mult decât atât, statele vecine au înţeles că România nu va ceda, vom fi în continuare la fel de perseverenţi ca minoritatea românească să fie respectată.

Noi nu facem decât să insistăm în continuare, atât cu mecanisme bilaterale, cât şi europene, pentru a face cât mai clară vocea României în relaţia cu vecinii. Progrese se fac, dar foarte timide.

Ne rămâne să cerem, să insistăm ca exact ceea ce oferă şi România minoritarilor din ţara noastră să li se ofere românilor care locuiesc pe teritoriul statelor vecine. Este fundamental acest lucru.

Care e zona cea mai grea pentru români şi care e cea mai primitoare?

Nu aş răspunde în aceşti termeni. În egală măsură ne preocupă şi situaţia românilor de la Vidin şi a celor din Valea Timocului şi a celor din Transnistria şi cine ridică deseori această întrebare, fie la Bucureşti, la Chişinău sau în altă zonă, de ce România este interesată de situaţia din Transnistria, păi în primul rând pentru că avem un interes direct acolo, există populaţie vorbitoare de limba română şi pe noi ne preocupă situaţia acestor oameni.

Ce metode de presiune are statul român pentru ca statele vecine să respecte comunităţile româneşti?

Noi vom fi perseverenţi şi vom insista în continuare şi dacă va fi cazul vom apela la toate mecanismele europene care ne permit să punem presiune asupra unui stat sau altul.

Dialogul bilateral este cel mai bun. Soluţiile radicale nu-şi mai au rostul în zilele noastre, dar România va insista fără ezitare când va fi cazul. Românii nu au nicio vină pentru că s-au născut pe teritoriul unui stat sau altul şi nu trebuie să se simtă ameninţati doar pentru faptul că sunt români.

România alocă suficienţi bani pentru ajutorarea românilor din zonele cu politică ostilă?

Când vorbim de resurse, este întotdeauna loc de mai bine. Nu aş putea să spun că bugetul pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni îl pune la dispoziţie pentru programe şi proiecte răspunde întru totul realităţilor din teren.

Dar aş face o completare şi aş sublinia că e pentru prima dată când un Guvern, după 1989, îşi asumă prin programul de guvernare un pachet de măsuri concrete în ceea ce priveşte românii de pretutindeni, este capitolul 28 din Programul de Guvernare. De asemenea, în Strategia de Apărare a României, comunităţile româneşti de pretutindeni reprezintă o prioritate pentru statul român. Mai mult decât atât, este la fel de important că în cadrul Parlamentului s-a înfiinţat o comisie pentru românii de pretutindeni.

Toate aceste progrese cu siguranţă vor schimba şi acest raport în ceea ce priveşte susţinerea financiară a comunităţilor româneşti.

În 2010, în plină criză, românii din străinătate au primit un suport substanţial din partea României. Anul trecut, pentru prima dată, numărul bursierilor care vin la studii din Moldova a fost majorat de la 1.000 până la 5.000 de burse. În perioada interbelică, în 20 de ani, din Basarabia au venit la studii în Regat 6.000 de tineri.

Sunt paşi concreţi pe care statul român îi face şi doresc să îi asigur prin intermediul dumneavstră şi pe ceilalţi români că se vor bucura de atenţia cuvenită din partea statului român pentru consolidarea şi prezervarea identităţii. Este o prioritate pentru noi.

LA RECESAMINT EU MA SCRIU ROMAN/VLAH. DAR TU???

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3D1HUGjU4TdHE&h=c1c28

Fratii romani,
ne aflam in plina desfasurare a recesamintului din luna februarie 2011, un moment
crucial pentru noi romanii/vlahii din Bulgaria, fiind o parte din marea familie Europeana.
Recesaminte s-a facut la noi de-alungul anilor, primele sunt de pe vremea Imperiului Otoman inca din secolul XV-XVI, unde vedem ca s-a insistat mai mult asupra numarului de populatie si nu in ultimul rand credinta si etnie. In ceea ce priveste ultimul recensamant, vedem ca capitolul etnie si credinta nu este obligatoriu . Care au fost motivele ca aceste capitole sa fie propuse numai proforma? Nu ne dam seama, dar noi consideram, ca avem obligatia morala fata de strabunicii, bunicii si parintii nostrii, nu numai sa trecem peste aceste capitole, dar sa ne exprimam si identitatea nostra, clara fara indoiala si rusine, si anume de roman/vlah.
Legislatia din Bulgaria ne da dreptul sa ne autoidentificam, fara ca sa fim pedepsiti sau prigoniti. Datele personale si fisele de recensamant nu pot sa fie publicate sau folosite, doar in scop statistic. Nimeni nu poate sa va influenteze in momentul complectarii sau sa va forteze sa declarati date false, dar si declararea unor date false benevol este un act de incercare si manipulare a recensamantului si se pedepseste de lege.
Frati romani, declarandu-ne altceva decat romani/vlahi vom savarsi o infractiune in primul rand morala si legislativa, pentru ca vom influenta in scop necorect rezultatele finale.
Declarandu-ne altceva decat romani/vlahi, nu vom face nimic altceva decat sa dovedim ca politica de asimilare din statul nostru a biruit, ducandu-ne pana la disparitie, precum se vede clar din rezultatele statistice bulgaresti din 1900 si pana in prezent.
Unde avem o crestere progresiva a populatiei din statul nostru si o scadere mare a numarului nostru ca si populatie, care inseamna nimic alta, decat confirmarea clara si fara indoiala, dorinta mai multor guverne, de a ne asimila. Noi nu vrem sa fim altii, noi vrem sa fim asa cum ne-a nascut parintii nostrii, vrem sa fim romani/vlahi.
Frati concetateni de etnie romana/vlaha este timpul cand noi trebuie sa dovedim, ca suntem cetateni liberi in stat liber declarandu-ne la recensamantul din 2011, asa cum suntem, fara sa incercam sa falsificam rezultatele. De-a lungul timpurilor am dovedit si vom dovedi in continuare loialitatea noastra fata de Republica Bulgaria declarandu-ne cetatenia bulgara si etnia noastra romana/vlaha.

Doamne ajuta sa fie intr-un ceas bun


Vidin Bulgaria 01.02.2011

Presedinte “AVE” Dr. I. F. Gheorghiev

Ivo Gheorghiev | Създайте Визитката си

http://www.youtube.com/watch?v=2JUan-X3ma0

http://www.youtube.com/watch?v=5F-WCHo33zg