miercuri, 10 martie 2010


CONSILIUL SUPREM AL ORGANIZAŢIILOR ROMĂNEŞTI (VLAHE) DIN BULGARIA

CSORB

STATUT

1. CONSILIUL SUPREM AL ORGANIZAŢIILOR ROMÂNEŞTI (VLAHE) DIN BULGARIA (CSORB), este o reuniune voluntară de colaborare si susţinere

2. ale tuturor organizaţiilor româneşti înregistrate şi care funcţionează pe teritoriul Bulgariei, de orice natură şi orice statut permis de lgislaţia ţării de constituire, conform normelor europene şi creştine.

PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE A CSORB ESTE PRINCIPIU SINODIAL NU SE POATE AJUNGE LA HOTĂRÂRE DACĂ NU SUNT TOŢI DE ACORD.

3. În CSORB are dreptul de vot numai preşedinţii organizaţiilor participante şi actele eliberate se semnează de toţi preşedinţii care repezintă organizaţiile respective.

4. Luată o dată o hotărâre se protocolează sub număr şi înregistrată în mapă specială şi e obligatorie pentru îndeplinirea ei de toţi care a subsemnat-o.

5. Participarea la şedinţele CSORB este obligatorie, dar dacă oricare din participanţi nu se prezentă fără motivaţie la două şedinţe consecutive, la a treia şedinţă se i-a hotărâre pentru exmatricularea organizaţiei din CSORB, care la fel se protocolează şi se scrie motivele clar pentru decizia luată de restul organizaţiilor.

6. Membrii noi în CSORB se pot primi numai după decizia luată de organizaţiile fondatoare(cei care a semnat primul protocol).

7. Toate deciziile poartă semnătura preşedinţiilor executivi a organizaţiilor participante însoţite de ştampilele oficiale ale organizaţiilor respective.

8. Fiecare organizaţie participă în CSORB cu propriul ei statut şi identitate.

9. La şedinţe pot participa şi câte doi consilieri din fiecare organizaţie dar fără drept la vot.

10. Toate şedinţele se ţin închise doar hotărârea finală se anunţă oficial şi este obligatorie pentru executare de organizaţiile membre.

11. Organizaţiile participante nu au dreptu să folosească orice fel de informaţie împotriva orcărei organzaţie participantă, prin care să distrugă autoritatea la cealaltă organizaţie sau persoană din acest consiliu.

12. CSORB nu poate să i-a decizii care să fie împotriva legislaţiei în vigoare sau să susţină acte criminale nemorale şi necreştine.

Pe data de 01. 12. 2008 in Vidin Bulgaria s-a infiintat CSORB la care au participat delegatii din partea celor tei organizatii romanesti din Bulgaria, Semnat si aprobat de toate organizatiile participante:Presedinte “AVEUniunea Etnicilor Români din Bulgaria Dr. I. F. Gheorghiev, Presedinte Centrul Cultural Roman din Vidin Ivan Todorov Juvetov, Presedinte Societatea Culturala a Vlahilor Vctor Mișu Socrate, la care numai cu 3 zile in urma a aderat si Presedintele Asociatiei "Curcubeul peste Dunare"cu presedinte Boian Ivanov.

Consiliul este deschis de a primi noi organizatii care doresc sa adere.

Sa lansat invitatie si catre Asociatia Vlahilor din Bulgaria dar din pacate nu sa primit nici un raspuns.





Niciun comentariu: